Tot identificam, de ceva vreme, potentialul Romaniei, tragem linie, adunam si ne da acelasi lucru: o tara care poate hrani 80 de milioane de guri, o tara mai frumoasa decat Elvetia, dar ceva mai saraca, motiv sa ne mobilizam.
Cand sa trecem si la fapte, relache in cinci acte, vorba lui Caragiale. Ca aici vin deosebirile: o tara mai putina la minte decat Serbia, mai lenesa decat Germania si mai guraliva decat Lia-Olguta Vasilescu. Care este teribil de ingrijorata ca se coace cu acte Tinutul Secuiesc, in loc sa-si vada de Craiova, unde justitia are deja autonomie.
Ma gandesc asa: de ce sa nu promovam noi in lume, alaturi de salbaticie si lipsa drumurilor, care, daca ar exista, ar contrasta flagrant cu bunaciunile de carnati atarnate de tarani la poarta, si ceea ce avem fara sa ne arogam vreun merit?
Francezii n-au nicio problema in a-i lasa pe secuii din Normandia sa se laude cu branzeturile lor, sau pe secuii din Champagne sa-si promoveze licorile. Toate inseamna traditie, dar si intelepciunea de a o arata intregii lumi, activitate care le asigura un trai imbelsugat.
Nu suntem cu nimic mai saraci - am convingerea ca si duhul poate fi educat. Dimpotriva, o asemenea bogatie, diversitate, rar a asternut Dumnezeu pe lume - "lasa, Petre, ca le trag un popor..."
Portile maramuresene, langa care oamenii te imbie cu o horinca de-ti face stomacul sa cante, Tara Oasului, unde trasaturile locuitorilor sunt identice cu cele ale dacilor de pe Columna lui Traian, tocanita moldoveneasca, ouale incondeiate de Suceava, branza din Marginimea Sibiului, dinozaurii pitici din Tara Hategului, tesaturile din Tara Barsei, colindele cetelor de feciori din Fagaras.
Complexele de superioritate ale banatenilor, cutremurele mici din Tara Vrancei, botoseii din Botosani - toata tara geme de talente, doar sa le vezi. Apoi: kurto
