Criza alimentară care ne-ar putea lovi peste aproximativ doi ani ar putea fi mai uşor de suportat dacă TVA va fi redus la 5% pentru întregul lanţ al producţiei agricole, dacă tichetele de masă vor fi introduse în sectorul de stat, iar valoarea acestora va creşte până la 12 lei. Acestea sunt propunerile Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), prezentate, astăzi, la o conferinţă de presă, de Dan Matei Agathon, vicepreşedintele Alianţei. Sursa: Codrin Prisecaru
"Ca soluţie pentru următoarea criză care va afecta România, criza alimentară, manifestată prin creşterea între-un ritm accelerat a preţurilor produselor, ACPR propune, din nou, după ce a făcut-o şi în urmă cu un an, scăderea TVA de la 24% la 5% în domeniul agricol şi pe tot lanţul, astfel încât să se simtă şi în supermarket-uri", a afirmat Agathon, citat de Agerpres.
El a spus că va propune soluţia împotriva crizei alimentare Ministerului Muncii şi Guvernului, după ce măsura a fost refuzată de Ministerul Finanţelor Publice.
În opinia vicepreşedintelui ACPR, măsura ar reduce piaţa neagră a produselor alimentare.
Aproape 2 milioane de români primesc tichete de masă
De asemenea, patronatele au propus majorarea valorii tichetului de masă şi introducerea acestora în instituţiile de stat.
"Valoarea de nouă lei pentru un tichet de masă pe zi este inacceptabilă. Propunem majorarea la 12 lei, luând în calcul TVA şi inflaţia. Acestea ar trebui să fie introduse şi în instituţiile de stat, aşa cum se întâmplă în ţări precum Franţa, Germania, ţările nordice, Ungaria, Spania, Slovacia şi în multe altele. Dacă am generaliza acest sistem şi am mări preţul, am intra şi în tenebrele pieţei negre, deoarece tichetele de masă pot fi folosite numai pentru produsele alimentare fiscalizate", a explicat Agathon.
Potrivit ACPR, piaţa anuală a tiche