Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ciocolata cu rom ia Oscarul publicităţii

Publicat in Adevarul, marți 21 iunie 2011 ·

Agenţia McCann Erickson a adus ţării noastre primele Grand Prix în cadrul festivalului de la Cannes pentru campania „Noul Rom“. Publicaţiile specializate din întreaga lume au relatat ieri, pe prima pagină a site-urilor lor, despre campania românească „Noul Rom“, care a obţinut şase premii la Cannes Lions.

Publicitatea românească a început să fie apreciată de specialişti la nivel internaţional. Campania „Noul Rom" a fost recompensată cu cel mai mare număr de premii din istoria prezenţei României la festivalul de creaţie.

Schimbarea la faţă

Presa tematică din străinătate, printre care revistele „AdAge" şi „AdWeek" au anunţat pe prima pagină a site-urilor lor reuşita României la festival. Două Grand Prix, două premii de aur şi două de bronz pentru aceeaşi campanie în categorii şi secţiuni diferite: Promo&Activation (secţiunile Cea mai bună lansare/relansare a unui produs şi Mâncare şi produse non-alcoolice), Direct Lions (secţiunile Traffic & Brand Building şi FMCG) şi la categoria PR (secţiunile Cea mai bună relansare respectiv, Bunuri de consum).

„Este prea devreme să ne dăm seama ce înseamnă aceste premii pentru industria noastră, dar cred că vor exista nişte urmări pe termen lung. Oamenii vor fi mai deschişi în a înţelege particularităţile industriei noastre. Sper că publicitatea românească va fi luată mai în serios de acum înainte", a declarat Adrian Boţan, creative partner la McCann Erickson.

În ce a constat campania? Agenţia a decis să schimbe, peste noapte, ambalajul cu tricolor al ciocolatei Rom cu imaginea steagului american. Mutarea nu a făcut decât să atragă reacţia românilor nemulţumiţi de această transformare. Evident, campania nu fusese realizată decât pentru a crea rumoare în jurul produsului. La câteva zile după schimbare, Rom s-a întors la vechea înfăţişare.

Până acum, România a atras doar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cascadorul Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani

Adevarul acum 21 minute
Potrivit presei italiene, sportivu Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Austriacul ar fi pierdut controlul parapantei sale.

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 4 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum o ora
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°