Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Legea pensiilor militare a fost adoptată fraudulos

Publicat in Adevarul, marți 21 iunie 2011 ·

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi în mod fraudulos OUG nr.1/2011 privind recalcularea pensiilor militarilor.

Potrivit Impact News, cel puţin cinci deputaţi ai PDL au votat la două cartele pentru ca legea organică avea nevoie de 167 de voturi pentru a trece, iar în sală nu erau mai mult de 163 de deputaţi.

Cel puţin cinci deputaţi au fost văzuţi votând astfel, deşi e la fel de probabil ca numărul lor să fie mai mare, potrivit sursei citate.

Trei dintre aceştia au fost filmaţi în timp ce votau la două cartele. Cele şase voturi de la ei nu erau însă suficiente. Mai era nevoie de cel puţin trei pentru a trece.

În prima înregistrare apar ca votând la două cartele deputaţii Dănuţ Liga (în cămaşă albă- ţine mâna stângă pe aparatul de vot şi votează, iar cu mâna dreaptă votează la celălalt aparat de vot) şi Marius Dugulescu (în spatele lui Dănuţ Liga).

De data aceasta, lucrările nu au mai fost conduse de Roberta Anastase, acuzată anul trecut de fraudă de către Opoziţie, ci de colegul ei de partid, Ioan Oltean.

Proiectul de lege, dezbătut în procedură de urgenţă, face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.

Proiectul de lege a primit Raport de adoptare din partea Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor.

Dezbaterea proiectului a durat aproximativ două ore şi jumătate, în condiţiile în care plenul a decis, la propunerea liderului grupului PDL, Mircea Toader, prelungirea programului de lucru până la finalizarea dezbaterii pe articole, motivul invocat fiind acela că legea este una foarte importantă.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi "pentru", 116 voturi "împotrivă" şi 7 abţineri, proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 1/2011 referitoare la recalcularea pensiilor militare, opoziţia anunţând că va depune im

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizia CCR de renumărare a voturilor în alegerile prezidenţiale din România face înconjurul lumii. Presa internaţională explică în ce context a apărut această decizie

News.ro acum 51 minute
Presa internaţională a preluat rapid ştirea că în România Curtea Constituţională a decis joi să fie renumărate voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi explică în ce context complicat a intervenit această decizie, notând că unii observ

Traian Băsescu, după anunțul CSAT: „Râde şi Medvedev de noi că ne-am prins după 3 zile”

HotNews acum 53 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat joi seară că alegerile prezidenţiale sunt o problemă de securitate naţională și trebuie tratată ca atare de către toate instituţiile statului, pentru că preşedintele este persoana „care va avea acces la toa

Biroul Electoral Central a validat rezultatele referendumului din Capitală - Opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări

News.ro acum 51 minute
Biroul Electoral Central a validat, joi, rezultatele referendumului din Capitală, întricât opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări. ”Având în vedere procesele-ve

Ca și în cazul lui Netanyahu, Franţa refuză să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

Ziare.com acum 25 minute
Aflată sub presiune din cauza poziţiei sale referitoare la mandatul internaţional de arestare emis pe numele prim-ministrului Israelului, Franţa a refuzat joi, 28 noiembrie, să confirme dacă ar fi dispusă să-l aresteze pe liderul rus Vladimir Putin

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum 3 ore
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, clarifică declaraţiile privind suspendarea TikTok: „Nu mă ameninţaţi cu moartea”

Mediafax acum 4 ore
Într-o postare pe Facebook, Popescu a precizat că opinia exprimată miercuri a fost una „exagerată” şi „strict personală”. „Mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate, aseară am propus o soluţie EXAGERATĂ: suspe

A patra zi de proteste față de Călin Georgescu, la București. „Călin, Călin, du-te la Kremlin”

Ziua Constanta acum o ora
Sute de persoane au ieșit din nou în stradă, joi seară, 28 noiembrie 2024. Manifestațiile continuă pentru a patra seară consecutivă. Susținătorii lui Călin Georgescu organizează contramanifestații în paralel cu protestele Oamenii fac un nou protest

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

5°/9°
vin.

6°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°