Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefii Agenţiei Naţionale de Integritate, buni de trimis la puşcărie

Publicat in Cotidianul, marți 21 iunie 2011 ·

Curtea de Conturi a senatorilor din Comisia Juridică procesele verbale de constatare ale controlului economico-financiar efectuat la ANI. Concluziile formulate de Curtea de Conturi în urma controlului desfășurat la această instituție a statului, sunt absolut devastatoare pentru agenția condusă de controversatul procuror Cătălin Macovei.

În sinteza proceselor verbale de constatare a activității economico-financiare desfășurate de ANI în perioada 2008 - mai 2011, auditorii și inspectorii Curții de Conturi au alcătuit lista unui șir imens de nereguli grave și încălcări flagrante ale legii. Multe dintre aceste încălcării le legii de organizare și funcționare a ANI sunt atât de grave și de evidente, încât, dacă justiția românească ar funcționa normal, atunci întreaga conducere a acestei instituții - devenită, mai ales în ultimul an un instrument de luptă împotriva Opoziției și a sindicatelor, ar ajunge după gratii pentru jaful din generosul buget al agenției. Jongleriile financiare făcute de șefii ANI cu banii instituției sunt nu doar multe și grave, mai spune Curtea De Conturi " dar nu numai că nu au fost înlăturate ci acestea s-au perpetuat, iar prejudiciile generale s-au amplificat" . Sau " furt calificat în formă continuată" , după cum a tradus în limbaj juridic, unul din senatorii avocați din Comisia Juridică a Senatului, imediat după studierea documentelor puse la dispoziție de Curtea de Conturi.

Cotidianul.ro a intrat în posesia proceselor verbale de constatare și a sintezei acestora întocmite de Curtea de Conturi, și vă prezintă două din cele mai grave concluzii ale inspectorilor de la Curte. ( n.red: procesele verbale integrale pot fi citite dând click aici. )

Prima și cea mai gravă constatare a inspectorilor de la Curtea de Conturi se referă la o ilegalitate comisă în formă continuată chiar de către Cătălin Macovei, președi

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Marius Tucă Show începe marți, 4 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 23 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 30 minute
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan a murit. Ea avea 57 de ani

News.ro acum 2 ore
Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan, de 12 ori campioană naţională la aruncarea suliţei, a murit la 57 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Atletism. Felicia Ţilea-Moldovan era stabilită de ani buni cu familia în Spania.

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Ordonanța Trenuleț, adoptată tacit în Senat

HotNews acum 2 ore
Senatul a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, care a generat critici din toate domeniile de activitate, fiind contestată de mediul de afaceri și de sindicatele care reprezintă angajații de la stat. Măsu

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 4 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

Mircea Rednic, după ultimul rezultat la UTA: „Nu o să fiu pe bancă cu Dinamo”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Mircea Rednic (62 de ani), antrenorul oaspeților, a oferit prima reacție după egalul obținut în minutul 90+7, în urma penalty-ului transformat fără probleme de Valentin Costache (26 de ani). Acesta a primit cartonașul galben și va fi suspendat pen

Președintele interimar Ilie Bolojan și Mark Rutte, discuție despre securitatea României și sprijinul pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 50 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică

ANPC, sfaturi pentru achiziţionarea produselor de post: Cumpăraţi din locuri autorizate, verificaţi eticheta produselor, fiţi atenţi la data de expirare / În trecut, comisarii ANPC au găsit etichete de post cu ingrediente de origine animală

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oferit mai multe sfaturi pentru cumpărarea produselor de post şi recomandă cetăţenilor să cumpere produsele din locuri autorizate, să verifice eticheta şi să se asigure că sun

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°