Şeful statului va discuta, marţi, la Cotroceni, cu partidele şi grupurile parlamentare despre revizuirea Constituţiei - proiect declarat neconstituţional, în anumite puncte, de către CC - şi despre reorganizarea administrativă - subiect care a stârnit controverse diplomatice şi dispute politice, informează Mediafax.
Preşedintele a invitat partidele şi grupurile parlamentare, pentru marţi, la un dialog despre revizuirea Constituţiei şi reorganizarea ţării. USL a fost invitat de la ora 14.00, iar PDL, UDMR, UNPR şi minorităţile, de la ora 16.00, preşedintele menţionând, în invitaţie, că fiecare delegaţie poate avea cinci reprezentanţi.
Conducerea USL a stabilit, luni, mandatul cu care se va prezenta, marţi, la consultările cu şeful statului, Traian Băsescu, căruia îi va transmite poziţiile sale conform cărora revizuirea Constituţiei să aibă loc în Legisaltivul viitor, iar desfiinţarea actualelor judeţe este inacceptabilă. De asemenea, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că USL se va prezenta la Cotroceni cu 15 reprezentanţi, câte cinci pentru fiecare partid component.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, că PDL aşteaptă motivaţia Curţii Constituţionale pe tema revizuirii Constituţiei, pentru a vedea ce puncte pot fi reformulate şi reajustate pentru a se ridica la exigenţele Curţii.
Traian Băsescu a transmis, în 9 iunie, Curţii Constituţionale proiectul legii de revizuire a Constituţiei, pentru verificarea respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea. Proiectul a fost transmis împreună cu avizul Consiliului Legislativ.
Curtea Constituţională a decis, vineri, că sunt neconstituţionale anumite prevederi din proiectul legii de revizuire a Constituţiei trimis de şeful statului. Judecătorii constituţionali au stabilit, printre altele, că sunt neconstituţionale prevederile referitoare la eliminar