UPDATE Mureşan a spus că informaţiile apărute în presa lusitană pe această temă sunt simple zvonuri. "Jorge Costa înseamnă foarte mult pentru Porto, dar este sub contract cu noi şi nu pleacă. Am discutat cu el despre informaţiile apărute în Portugalia, dar nu ştie nici el nimic şi nu cred că e adevărat. Sunt simple zvonuri lansate de presa de acolo", a spus Mureşan.
Acesta a continuat, afirmînd că jurnaliştii portughezi sînt obişnuiţi să "transfere" fotbalişti la gruparea ardeleană. "Dacă ar fi să ne luăm, de exemplu, după jucătorii care sunt daţi ca şi transferaţi la noi, ar înseamna să avem 100 de fotbalişti în fiecare an. Din acest motiv nu cred că e adevărat ce a apărut în presa din Portugalia", a mai spus Mureşan.
Clujenii sînt convinşi că Jorge Costa nu va lăsa CFR-ul pentru a prelua pe FC Porto. Finanţatorul Arpad Paszkany a ţinut să precizeze însă că în cazul în care tehnicianul şi-ar exprima dorinţa de a părăsi echipa nu l-ar împiedica.
"99, 9 la sută, Costa rămîne la Cluj. Eu oricum nu ţin pe nimeni cu forţa aici, dacă are inima în altă parte. Dacă s-ar dori încetarea colaborării am găsi o măsură elegantă. Nu există nici o clauză de reziliere a contractului lui Jorge Costa cu CFR Cluj. Un hand-shake elegant ar fi oricum suficient pentru o despărţire, dar nu cred că e cazul.
Am vorbit cu preşedintele şi cu Jorge. Antrenorul mi-a spus că nu l-a căutat nimeni de la Porto şi că nu ia în calcul o eventuală propunere. E greu oricum să vii după performanţele lui Villas-Boas. Cred că pentru Jorge e mai bine să rămînă la Cluj şi să cîştige cîteva titluri în România pentru a fi pregătit pentru o provocare şi mai mare în cariera lui", a spus, pentru GSP.RO, finanţatorul Arpad Paszkany.
Jose Peseiro, Jorge Costa şi Leonardo Jardim sînt numele de pe lista lui FC Porto, pentru a-l înlocui pe Andre Villas Boas pe banc