Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile locale ezită să se împrumute la Ministerul Finanţelor

Publicat in Adevarul, marți 21 iunie 2011 ·

Edilii se plâng că nu au în portofoliu firme cu datorii la bugetul statului pentru a se putea încadra în condiţiile de creditare ale Ordonanţei 51/2010. Doar o singură autoritate locală, cea din Panciu, a profitat de oportunitate pentru a-şi mai plăti din datorii.

Ordonanţa de Urgenţă 51 a fost emisă anul trecut, pe timpul acesta, în scopul de a ajuta autorităţile publice locale să-şi reducă datoriile către firmele care execută lucrări de interes public şi care, la rândul lor, au datorii către stat.

Prin urmare, unităţile administrativ teritoriale aveau posibilitatea de a solicita Ministerului Finaţelor Publice credite cu dobândă mică, de 6,25%, cu termen de rambursare de cinci ani, doar pentru plata arieratelor.

Cu toate acestea, la nivelul judeţului Vrancea doar o singură primărie a apelat la ajutorul statului pentru obţinerea unui împrumut.

Este vorba despre Primăria Panciu, care s-a văzut nevoită să accepte un credit cu mult mai mic decât nevoile primăriei.

„Am luat 100000 de lei, ceea ce este aproape nesemnificativ la datoriile pe care le avem. Aş fi vrut mai mult, dar condiţiile impuse de Ordonanţă nu ne ajută, pentru că se cere ca firmele la care primăriile au arierate să figureze la rândul lor cu datorii către bugetul de stat. Ori din lista noastră de furnizori am găsit doar trei astfel de firme", spune primarul oraşului Panciu, Ion Petre.

Finanţiştii spun că e avantajos

La rândul lor, edilii localităţilor spun că statul ar fi trebuit să acorde împrumuturi pentru dezvoltare şi nu pentru plata datoriilor.

„Chiar dacă plătim o parte din datorii, cele care rămân se transformă tot în arierate. Durerea mare cu această Ordonanţă este că nu se găsesc firme care să lucreze cu noi şi care să fie cu datorii la stat. Dacă ar avea datorii, atunci nu ar mai putea participa la licitaţii. Mai de ajutor ar fi fost un împ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 10 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°