Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrala Petrom de la Brazi a început să producă electricitate

Publicat in Capital, marți 21 iunie 2011 ·

Compania Petrom a efectuat primele livrări de electricitate în reţea, ca parte a testelor din cadrul centralei pe gaze în ciclu combinat de la Brazi, potrivit unui comunicat al companiei.

"În iunie a avut loc prima pornire, care constituie un reper major în proiectul de construcţie al centralei. Parcurgem practic ultima etapă de teste, înainte de începerea exploatării comerciale a centralei", a declarat Hilmar Kroat-Reder, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de gaze şi energie.

Cu o capacitate de 860 MW dezvoltată de două turbine cu gaze şi una cu abur, centrala este cel mai mare proiect privat greenfield de generare de electricitate din România.

Primele teste la rece au început în a doua parte a anului 2010, iar testele la cald au început luna aceasta, cu prima pornire a celor două turbine pe gaze. În perioada în care se efectuează teste la cald, centrala livrează electricitate în reţeaua electrică de transport, parte din ea fiind utilizată pentru consumul intern al centralei.

Poluare redusă

Potrivit companiei, configuraţia centralei precum şi tehnologia utilizată la construcţia acesteia permit performanţe mai bune decât centralele clasice din România.

Eficienţa centralei este de circa 57%, de două ori mai mare decât media sectorului, iar emisiile de CO2 sunt reduse şi se încadrează sub media europeană.

Flexibilitatea centralei permite instalarea de capacităţi suplimentare de producţie eoliene în sistemul românesc: cu cele două turbine de gaz care pot produce fiecare 290 MW este posibilă instalarea a aproximativ 700 MW în centrale eoliene.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deficitul bugetar din primele cinci luni este aproape la fel de mare ca anul trecut

HotNews acum 42 minute
Deficitul bugetar s-a situat la 3,39% din PIB, după primele cinci luni din 2025, arată datele publicate vineri de Ministerul Finanțelor. În aceeași perioadă a anului trecut, deficitul era de 3,41% din PIB, ceea ce înseamnă că în procente, situația n

Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Subiectele de pe ordinea de zi

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, 30 iunie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței

Cod portocaliu de furtuni: Vijelii și grindină vineri în Județul Sibiu

Mediafax acum 18 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în județul Sibiu sunt așteptate fenomene meteo periculoase: vânt cu rafale de 70–90 km/h, grindină de dimensiuni medii și mari, descărcări electrice frecvente și averse torențiale. În unel

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții mediului bancar din România

Ziua Constanta acum 2 ore
Vineri, 27 iunie, prim-ministrul Ilie Bolojan a avut mai multe întâlniri de lucru cu reprezentanți ai sectorului bancar, în cadrul consultărilor pe care Guvernul le desfășoară cu principalii actori economici. La discuții a participat și viceprim-min

Surse Parchetul General schimbă calitatea lui Călin Georgescu în inculpat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRE

Înot: David Popovici, în finală la 50 m liber la Europeanul U23. El a avut al doilea timp al seriilor

News.ro acum 2 ore
David Popovici s-a calificat, vineri, în finala probei de 50 m liber din cadrul Campionatului European de înot pentru tineret (U23), competiţie care se desfăşoară la Samorin. Popovici, care a câştigat seria a cincea, cu timpul 22.02, a avut al doile

Horia Colibăşanu se pregăteşte pentru etapa finală a ascensiunii pe Nanga Parbat, după 22 de zile de aclimatizare - FOTO

News.ro acum o ora
Alpinistul român Horia Colibăşanu se află în tabăra de bază, în cea de-a 22-a zi a expediţiei pe muntele Nanga Parbat (8.125 m) din Pakistan, într-o perioadă activă de aclimatizare şi pregătire pentru ultima parte a ascensiunii. Echipa monitorizează

Cartel Alfa: Nu vom accepta tăieri unilaterale care pun pe umerii angajaţilor din sectorul public întreaga povară a ajustărilor bugetare / Cerem convocarea imediată a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cartel Alfa transmite, vineri, că Ministerul Muncii a găsit resursa financiară pentru cheltuielile celor 5 vice-prim-miniştri, 3 dintre ei fără portofoliu, pe baza austerităţii pentru lucrători şi pr

Israelul lansează un val masiv de bombardamente asupra mai multor zone din sudul Libanului

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a lansat vineri un atac aerian masiv împotriva mai multor zone din sudul Libanului, al treilea atac de acest tip într-o săptămână, pe fondul intensificării acţiunilor sale în pofida armistiţ

Cod portocaliu de caniculă şi cod galben de furtuni în Bucureşti

BusinessMagazin acum o ora
Municipiul Bucureşti se află sub influenţa unui val de căldură intens, cu temperaturi de până la 38 de grade şi disconfort termic accentuat. Totodată, zona este expusă instabilităţii atmosferice în cursul nopţii, când sunt aşteptate averse şi descăr

Vremea

București
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/30°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

30°
vin.

17°/32°
sâm.

18°/24°
dum.

17°/27°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

20°/25°
dum.

18°/25°
lun.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/27°
lun.

19°/28°
Timisoara
acum

26°
vin.

19°/33°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/33°
lun.

19°/35°