De prea multe zile, lumea politică și televiziunile despică firul în patru pe tema regionalizării. Capitolul 1: să fie sau să nu fie regionalizare? Să fie opt regiuni, să fie 16, să fie 12 “asimetrice”? Capitolul 2: Să fie sau să nu fie “Ţinut Secuiesc”? Fug sau nu fug ungurii la Budapesta cu Ardealul în valiză? În goana vorbelor s-a pierdut esențialul: regionalizarea României în actualele condiții este ABSURDĂ.
De ce?
1. Organizarea administrativ-teritorială este prevăzută de Constituție. Traian Băsescu şi PDL nu au cum să modifice Constituţia.
Articolul 3 al legii fundamentale spune expres că “teritoriul (ţării) este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe”. Prin urmare, noua hartă administrativ-teritorială a României poate fi desenată numai în contextul revizuirii Constituţiei. PDL ştie că nu are majoritate parlamentară pentru un astfel de demers (sunt necesare două treimi în fiecare din cele două Camere ale Parlamentului şi în caz de divergenţă trei pătrimi din total), aşa că a inventat un artificiu: a numit cele opt regiuni – “judeţe”.
Trucul nu ţine însă la lumina zilei. Reîmpărţirea în sine rămâne o problemă cu miză constituţională, indiferent de etichetă. Organizarea teritoriului este un element fundamental al contractului dintre stat şi societate, în orice sistem politic. Nu există nici stat, nici societate fără teritoriu. Având şi o componentă identitară puternică, organizarea administrativ-teritorială este suportul, temelia fizică a instituţiilor fundamentale, fie ele de natură politică, juridică, economică sau culturală. De aceea organizarea teritorială nu trebuie să facă obiectul legilor obişnuite, care pot fi schimbate uşor, ci trebuie păzită de fluctuaţiile politicii pe termen scurt, prin aşezarea ei între bariere constituţionale. Din aceleaşi motive, într-o democrație, cetăţenii sunt consultaț
