Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Bornescu pleacă gratis din Giuleşti! Unde va ajunge portarul

Publicat in Pro Sport, marți 21 iunie 2011 ·

Rapid a scăpat în mod oficial de unul dintre cei mai iubiţijucători ai săi, Mircea Bornescu. Portarul de 30 de ani îşi vaprimi azi documentele de la Dinu Gheorghe şi va pleca gratis dinGiuleşti. Deşi CFR l-a vrut şi ea, cel mai probabil, Bornescu vasemna cu Dinamo.

Pentru asta, jucătorul a trebuit să renunţe până la urmă laultimele trei luni de salariu, deşi la început nu voia. DinuGheorghe a fost însă de neînduplecat şi i-a spus că doar aşa îl valăsa să plece liber. Pentru a nu mai întârzia lucrurile, portarul aspus adio celor 45.000 de euro şi a demarat negocierile cu douăechipe din ţară. Prima opţiune a lui este CFR Cluj, echipă care eradispusă să-i plătească cei 15.000 de euro pe lună, cât câştiga înGiuleşti. Bornescu aşteaptă azi decizia finală a ardelenilor, iardacă aceasta va fi negativă, portarul va trăda.

Dinamo îidă maximum 120.000 de euro pe sezon

Surse din anturajul clujenilor au dezvăluit că sunt puţine şanseca Iuliu Mureşan să-i ofere lui Bornescu banii ceruţi, şi cel maiprobabil, răspunsul va fi "nu". În aceste condiţii, portarul se vaîntâlni cu preşedintele lui Dinamo, Nicolae Badea, cu care vaparafa înţelegerea pe care cei doi au avut-o încă de la finalulsezonului trecut. În "Ştefan cel Mare", Bornescu va câştiga maipuţin, maximum 10.000 de euro pe lună, dar va avea şansa să joacetitular şi să rămână în Bucureşti, aproape de familie.

44de meciuri a jucat Mircea Bornescu pentru Rapid însezoanele 2009-2010 şi 2010-2011. Acesta a venit de la Craiova,liber de contract

Jorge Costa încearcă să-l convingă pe portarul polonezal lui FC Porto, Pawel Kieszek, să vină la CFR sub formă deîmprumut pentru un salariu de 20.000 £ pe lună

Rapid a scăpat în mod oficial de unul dintre cei mai iubiţijucători ai săi, Mircea Bornescu. Portarul de 30 de ani îşi vaprimi azi documentele de la Dinu Gheorghe şi va pleca gratis dinGiuleşt

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă/ El a avut o carieră de peste 50 de ani cu roluri memorabile în teatru şi cinematografie / Mesajul Teatrului Nottara, unde a fost director

News.ro acum 2 ore
Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă. El ar fi împlinit 75 de ani în 24 decembrie. Mircea Diaconu rămâne în istoria teatrului şi cinematografiei româneşti, după o carieră de peste 50 de ani, ca Brânzovenescu din spectacolul „O scrisoare pierdu

Un român care ar fi fost recrutat de serviciile de informaţii ucrainene a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia din Georgia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia - regiune separatistă prorusă din Georgia - au reţinut un cetăţean român care, susţin ei, la indicaţiile reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene, trebuia să filmeze cu ajutorul unei

Liderul AUR Bistriţa-Năsăud care a spus „ar trebui să aruncăm în aer” sediul Prefecturii a fost pus sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Deputatul ales al AUR Bistriţa-Năsăud Tiberiu Boşutar a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile, în dosarul deschis pe numele acestuia pe 7 decembrie, pentru instigare publică, după ce a afirmat, într-un live pe Facebook, că „ar trebui să

Grav accident pe autostradă: O femeie de 30 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-o autoutilitară care staționa

Ziare.com acum o ora
O femeie de aproximativ 30 de ani şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, pe A2, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-o autoutilitară destinată lucrărilor pe autostradă, care era semnalizată şi staţionată. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Si

Preşedintele Coreei de Sud, pus sub acuzare din cauza legii marţiale

Ziua Constanta acum o ora
​Conform Constituției, prim-ministrul Han Duck-soo, care a fost numit de Yoon, devine președinte interimar, în timp ce Yoon rămâne în funcție, dar cu puterile sale prezidențiale suspendate, relatează Reuters. Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a

Peste 200 de pârtii omologate în România: în ce județe puteți merge la schi în țară

Wall-Street.ro acum 47 minute
România are peste 200 de pârtii omologate, cu diferite grade de dificultate, potrivite atât pentru cei care abia încep să se îndrăgostească de sporturile de iarnă, dar şi pentru cei mai experimentaţi, scrie Ministerul Economiei Antreprenoriatului şi

O bătrână din Alba a fost înșelată cu 25.000 de lei prin metoda „Accidentul”. Ce i-au spus escrocii la telefon

Gandul acum o ora
O femeie în vârstă de 83 de ani din judeţul Alba a fost înşelată prin metoda „Accidentul” cu suma de 25.000 de lei. Aceasta a primit un telefon prin care i s-a transmis că o cumnată are nevoie de aceşti bani pentru că ar fi fost implicată într-un a

Ucraina vrea să ajungă la 11 puncte de trecere a frontierei cu România / Locul unde va fi deschis următorul

HotNews acum 2 ore
Ucraina îşi propune să deschidă în total 11 puncte de trecere a frontierei cu România, pentru a facilita exporturile, a declarat, pentru Agerpres, şeful Agenţiei de Stat de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Infrastructurii, Serhiy Suhomlyn. Potrivit ace

Parlamentul din Georgia l-a ales președinte al țării pe fostul fotbalist Mihail Kavelașvili, în timp ce protestele continuă

HotNews acum 3 ore
Parlamentarii georgieni l-au ales sâmbătă pe fostul fotbalist Mihail Kavelaşvili, un ultraconservator şi o figură loială guvernului, noul președinte al țării, în locul prooccidentalei Salome Zurabișvili, transmite Reuters. Votul a fost dat pe fondul

Marcel Ciolacu, după moartea lui Mircea Diaconu- „Vom păstra în memorie rolurile sale memorabile”

Ziua Constanta acum 2 ore
Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de condoleanțe, evidențiind rolurile memorabile care l-au consacrat pe Mircea Diaconu. Astăzi, 14 decembrie 2024, România a pierdut o personalitate marcantă a scenei și cinematografiei. Marele actor Mircea Diaconu

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
Iasi
acum

sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/8°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

3°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/10°