Dan Cojocaru, comisarul şef al instituţiei, spune că se aşteaptă ca ordinele de concediere să vină în zilele următoare
Deşi disponibilizările la nivel Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au demarat, ieri, cu comunicarea preavizelor către o serie dintre angajaţii Gărzii Financiare, la Braşov încă nu s-au primit niciun fel de informaţii cu privire la această problemă în cursul zilei de ieri. „Cu siguranţă vom fi nevoiţi să disponibilizăm şi noi, dar deocamdată azi (n. red. - ieri) nu s-au primit nicio adresă în acest sens”, ne-a declarat comisarul şef al Gărzii Financiare Braşov, Dan Cojocaru. „Va fi afectat un număr important de comisari în cazul în care se va face această restructurare”, a mai spus Cojocaru, care nu a dorit să facă public numărul angajaţilor instituţiei la Braşov.
Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, preciza, la sfârşitul săptămânii trecute, că aceste concedieri fac parte din procesul de reorganizare al Agenţiei. Pe de altă parte, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat că intenţia Agenţiei de a trimite preavize înainte de desfăşurarea procesului de evaluare este ilegală. Disponibilizări sunt anunţate, în curând, şi la Ministerul de Interne şi la Compania Naţională Poşta Română. Dan Cojocaru, comisarul şef al instituţiei, spune că se aşteaptă ca ordinele de concediere să vină în zilele următoare
Deşi disponibilizările la nivel Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au demarat, ieri, cu comunicarea preavizelor către o serie dintre angajaţii Gărzii Financiare, la Braşov încă nu s-au primit niciun fel de informaţii cu privire la această problemă în cursul zilei de ieri. „Cu siguranţă vom fi nevoiţi să disponibilizăm şi noi, dar deocamdată azi (n. red. - ieri) nu s-au primit nicio adresă în acest sens”, ne-a declarat comisarul şef al Gărzii Financiare Braşov, D