* Discrepanţe contabile de 2,6 miliarde de euro!
Conform reglementării consfinţite prin Constituţia României din 1991, reglementare rămasă neatinsă şi în urma modificărilor constituţionale referendate pe durata a două zile în 2003, "Bugetul Public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor" [vezi art. 138, paragraf (1)]. În fapt, Bugetul Public Naţional se referă - în orice stat din Lume - la "totalitatea resurselor băneşti care se constituie ca venituri publice din fiscalizare, din fructificarea capitalului public şi de stat, din profiturile vărsate de Banca Naţională, din creaţia "ex-nihilo" de valoare adăugată (exclusiv, pentru co-finanţarea socializată a veniturilor de înlocuire) şi din resurse bugetare atrase [credite externe şi interne, fonduri nerambursabile] şi care se afectează în timpul anului bugetat finanţării cheltuielilor publice".
Că este aşa o dovedeşte situaţia lunară a execuţiei Bugetului General Consolidat al României (BGCR) întocmită şi prezentată de Ministerul Finanţelor Publice pe "site"-ul său. Pentru anul 2011, în structura economică, veniturile, cheltuielile şi deficitul BGCR defalcate pe bugetele din componenţă se prezintă după cum se arată în tabelul 1.
* Prima constatare
Beneficiind de detaşarea şi lipsa de deferenţă cu care-şi privesc însărcinările şi responsabilităţile instituţionale Curtea Constituţională şi Curtea de Conturi, Puterea executivă - mână-n mână cu Puterea legislativă - fructifică an de an în folos propriu şi în dispreţul contribuabililor necorelarea flagrantă dintre evoluţia structurală a Bugetului Public Naţional şi textul constituţional.
Concret, fructificând dincolo de limita legii omisiunea din textul constituţional (o s-o repet în neştire până când se va modifica Constituţia!), o parte din Buget