Fiecare dintre noi este profund ataşat de identitatea sa regională, judeţele, aşa „imperfecte“ cum sunt ele în momentul de faţă, fiind adevărate locuri memoriale naţionale. Ei, tocmai identitatea legată de memoria locului a fost ignorată cu superbul poziţiei dominante cu care ne-au obişnuit puternicii noştri, indiferent de culoarea politică. Poate că armata consilierilor din ministerele responsabile ar fi trebuit să ştie că Franţa a cunoscut acum câţiva ani o dezbatere aprigă în jurul schimbării plăcuţelor de înmatriculare ale maşinilor, identitatea vizuală a departamentelor fiind menţinută şi pe cele noi. Iar dacă se trece oceanul, pe placa de înmatriculare din Québec stă scris, nici mai mult, nici mai puţin, Je me souviens (Eu îmi amintesc). Eu, personal, îmi amintesc de puternicul ataşament regional al tuturor locuitorilor judeţelor din Moldova, Transilvania, Dobrogea etc., de glumele, stereotipurile, bancurile asociate. Dacă bancurile cu olteni au contribuit la dărâmarea comunismului, de ce nu ar trebui ele luate în calcul la construcţia unei regiuni? – nu, nu este un banc. Toate aceste aspecte au fost ignorate cu bună ştiinţă. De ce?

România este o construcţie statală relativ recentă, unitatea naţională s-a realizat cu dificultate, mult noroc istoric, drama din vara anului 1940 este vie în conştiinţa noastră. Tot atâtea lucruri pe care orice individ dotat cu o cultură generală elementară le cunoaşte. Organizarea teritorială a României conţine şi multe „schelete în dulap“, traume memoriale încă nedigerate complet, de la pierderi teritoriale la strămutări de populaţie. Reorganizarea brutală a teritoriului, făra a ţine seama de vocea traumatică a memoriei naţionale şi a minorităţilor, riscă să dea naştere unor conflicte memoriale importante. Primele semne au apărut deja din partea maghiară, este posibil să mai urmeze şi altele. Orice proiect de acest gen