Romanul Violoncelistul din Sarajevo de Steven Galloway (Editura Litera) îşi propune să recreeze un episod de istorie foarte recentă, asediul oraşului Sarajevo din perioada 1992-1996, prin intermediul unui melanj de fapte reale şi de ficţiune.
În ziua de 27 mai 1992, un obuz cade într-o piaţă din Sarajevo şi ucide 22 persoane care stăteau la coadă la pâine, rănind alte 70. În memoria lor, violoncelistul Verdran Smailovic va cânta timp de 22 zile, în acea piaţă, Adagio în Sol Minor de Tomaso Albinoni - acesta e evenimentul inspirator.
Bosniacii, sau cei de pe dealuri, cum sunt numiţi de scriitor, omoară zilnic, de la distanţă, civili din oraş. Trei ani de asediu real sunt comprimaţi, în roman, în mai puţin de o lună de zile, în jurul acestui concert de doliu pe care violoncelistul fără nume, al lui Steven Galloway, îl cântă imperturbabil, zi după zi, îmbrăcat într-un frac deja ponosit.
Romanul ne pune în faţă realitatea războiului aşa cum Europa nu l-a mai cunoscut de la finele anilor ´40 încoace. Este, de altfel, un război mult mai perfid, pentru că asediul de trei ani al unui oraş de jumătate de milion de locuitori reprezintă un război foarte aparte. În locul imaginii tranşeelor şi al cadrului specific desfăşurării unui conflict armat, între forţe egale, un oraş viu devine teatrul de operaţiuni al Morţii, pentru că lunetiştii de pe dealuri ucid zilnic, sistematic civili pe care îi aleg la întâmplare, dintre cei care ies din casă ca să se mai aprovizioneze. Civilii devin ţinta lor, mai devreme sau mai târziu, pentru că, nevăzându-i pe trăgători, nu pot să-i evite.
Oraşul însuşi este unul dintre personaje. Pentru Dragan, oraşul în care şi-a trăit viaţa s-a estompat sub desfigurarea produsă de bombardamente. Un oraş nu trebuie să trăiască în memoria oamenilor, ci să fie o realitate concretă, palpabilă. Atunci când devine un decor macabru de
