Un implant special a fost inventat de oameni de ştiinţă americani pentru persoanele care şi-au pierdut speranţa că vor putea slăbi. Cipul-implant le este inserat pacienţilor în zona abdominală, lângă stomac, trimiţându-le acestora semnale eronate privind senzaţia de saţietate, notează cotidianul rus Komsomolskaia Pravda.
Cipul este fixat în cavitatea abdominală printr-o mică incizie, fiind amplasat lângă stomac şi legat cu ajutorul a doi electrozi de peretele acestui organ. Primul electrod determină momentul în care omul începe să mănânce şi, la rândul său, transmite un semnal celui de-al doilea electrod. Acesta din urmă stimulează receptorii nervilor situaţi în exterior, imitând în acest fel o întindere treptată a stomacului, care are loc de obicei pe măsura alimentării acestuia cu mâncare. Datorită acestui fapt, semnal de saţietate ajunge la creier mai devreme decât umplerea propriu-zisă a stomacului.
Studiul realizat de oamenii de ştiinţă californieni a relevat că 65% dintre pacienţii supraponderali care au luat parte la experiment au pierdut 22% din masa lor corporală într-un singur an. Cipul este deja utilizat pe teritoriul Europei, însă procedura de implant costă destul de mult: 21.000 de dolari.
În Rusia, la metode de intervenţie chirurgicală în caz de obezitate se apelează doar în situaţii extreme, când nici o altă metodă de slăbit nu dă rezultate. Promovând diverse metode rapide de slăbit, oamenii de ştiinţă le pot face bolnavilor un adevărat deserviciu: la orice intervenţie chirurgicală sunt posibile complicaţii mult mai grave decât obezitatea însăşi.
Un implant special a fost inventat de oameni de ştiinţă americani pentru persoanele care şi-au pierdut speranţa că vor putea slăbi. Cipul-implant le este inserat pacienţilor în zona abdominală, lângă stomac, trimiţându-le acestora semnale eronate privind senzaţia de saţietate, notează