Iniţial, Amy Winehouse anunţase că nu va mai cânta în Istanbul şi Atena, dar managerul ei a pus piciorul în prag: nu o mai lasă să cânte în starea în care este.
Toate reprezentaţiile au fost anulate, inclusiv cel de la Bucureşti, din august, după eşecul concertului de la Belgrad, când a urcat beată pe scenă. Cel mai probabil ea se va interna într-o clinică de dezintoxicare, pentru a scăpa de dependenţa de alcool, la care nu poate renunţa fără ajutor de specialitate.
"Amy Winehouse anulează toate apariţiile programate în cadrul turneului său. Întreaga sa echipă va face tot ce se poate pentru a o ajuta să-şi revină în cea mai bună formă. Îi vom acorda oricât timp are nevoie pentru ca acest lucru să se întâmple", au anunţat reprezentanţii artistei britanice.
"Amy se retrage din muzică şi s-ar putea să o facă pentru câţiva ani", a declarat un apropiat pentru The Sun.
Persoanele care au cumpărat bilete pentru concertul de la Bucureşti vor primi banii înapoi, au anunţat organizatorii.
Iniţial, Amy Winehouse anunţase că nu va mai cânta în Istanbul şi Atena, dar managerul ei a pus piciorul în prag: nu o mai lasă să cânte în starea în care este.
Toate reprezentaţiile au fost anulate, inclusiv cel de la Bucureşti, din august, după eşecul concertului de la Belgrad, când a urcat beată pe scenă. Cel mai probabil ea se va interna într-o clinică de dezintoxicare, pentru a scăpa de dependenţa de alcool, la care nu poate renunţa fără ajutor de specialitate.
"Amy Winehouse anulează toate apariţiile programate în cadrul turneului său. Întreaga sa echipă va face tot ce se poate pentru a o ajuta să-şi revină în cea mai bună formă. Îi vom acorda oricât timp are nevoie pentru ca acest lucru să se întâmple", au anunţat reprezentanţii artistei britanice.
"Amy se retrage din muzică şi s-ar putea să o facă pentru câţiva