Rudele unui ranit intr-un accident grav acuza ca pacientul a fost expediat din spital pentru ca soferul vinovat sa scape mai usor. O familie din Durnesti ii acuza pe medici ca au trimis-o acasa prea devreme pe o ruda a lor ranita grav intr-un accident rutier. Oamenii spun ca barbatul de 55 de ani, diagnosticat cu traumatism de coloana cervicala, fractura de piramida nazala, fracturi de coaste, fractura de bazin si fractura la nivelul coapsei drepte, a fost internat pe 5 mai, iar dupa 15 zile, timp in care a fost si la Iasi, a fost externat, la interventia soferului care a cauzat accidentul, desi nu se recuperase. Mai mult, din dosar au disparut filmele radiologice facute in ziua accidentului. "Cand e vorba de sanatate, nu te mai uiti, scoti un ban din buzunar si dai medicului. Dar mi l-au scos din spital si acum e ca o leguma. Nici macar cu o ambulanta nu l-au dus acasa, desi fractura de bazin impunea acest lucru. Vreau sa se faca dreptate. Mi-au spus ca am semnat pentru a scoate filmele din spital, insa in registru era mentionat clar ca iau documentele medicale fara filme", a spus Emil Tauteanu, cumnatul victimei. De altfel, acesta a facut plangeri si la Colegiul Medicilor, la Comisia de disciplina a Spitalului Judetean, precum si la Directia de Sanatate Publica. La doua dintre plangeri deja a primit raspuns, cei de la spital spunand ca reclamatia nu face obiectul Comisiei de disciplina, iar Colegiul Medicilor a decis "nedeclansarea actiunii disciplinare (...) pentru neindeplinirea conditiilor de depunere a unei reclamatii, si anume de persoana care se considera lezata". Medicii spun ca toate deciziile au fost luate conform procedurilor, nu, insa, si ce s-a intamplat cu setul de opt filme. "Indiferent ce spune acest om, trebuie sa multumeasca acestor cadre medicale ca traieste. Eu nu am treaba cu radiografiile, ci sa-l pun pe picioare. Probabil ca filmele s-au valor