Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat că-şi doreşte un al doilea mandat, dar că nu va candida împotriva actualului premier Vladimir Putin, potrivit KyivPost. Preşedintele Medvedev a declarat că el şi Vladimir Putin nu vor fi rivali în cadrul alegerilor din luna martie a anului viitor pentru că rivalitatea lor ar afecta ţara.
Atât Medvedev, cât şi Putin au declarat în mod repetat că vor decide mai târziu care dintre ei va candida pentru poziţia de preşedinte al Rusiei în cadrul alegerilor viitoare. Putin, care a preluat poziţia de prim-ministru în anul 2008 după ce a încheiat două mandate consecutive ca preşedinte, este considerat mai puternic, fiind aşteptat să candideze pentru poziţia de şef al statului.
Medvedev a declarat că-şi va face publică decizia mai târziu. Acesta a adăugat că el şi Putin au câteodată poziţii diferite, însă a negat faptul că ar exista vreo divergenţă majoră între ei.