Petrom a efectuat primele livrari de electricitate in retea, ca parte a testelor din cadrul centralei pe gaze de la Brazi, a anuntat compania printr-un comunicat. Este prima centrala cu capital privat pe piata energiei electrice din Romania, urmand sa intre in concurenta cu companiile de stat din sector. Capacitatea centralei este de 860 MW, ceva mai mare decat a unui reactor nuclear de la Cernavoda, care are circa 700 MW.
"In iunie a avut loc prima pornire, care constituie un reper major in proiectul de constructie al centralei. Parcurgem practic ultima etapa de teste, inainte de inceperea exploatarii comerciale a centralei. Este o realizare foarte importanta, avand in vedere atat rolul pe care aceasta centrala il va juca pe piata de electricitate din Romania, cat si faptul ca este primul proiect de o asemenea anvergura din Romania, in ultimii 20 de ani", a declarat Hilmar Kroat-Reder, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de gaze si energie.
Petrom a demarat lucrarile de constructie a centralei pe gaze in ciclu combinat de la Brazi in 2008. Cu o capacitate de 860 MW dezvoltata de doua turbine cu gaze si una cu abur, centrala constituie cel mai mare proiect privat greenfield de generare de electricitate din Romania.
Primele teste la rece au inceput in a doua parte a anului 2010, iar testele la cald au inceput luna aceasta, cu prima pornire a celor doua turbine pe gaze.
In perioada in care se efectueaza teste la cald centrala livreaza electricitate in reteaua electrica de transport, parte din ea fiind utilizata pentru consumul intern al centralei.
Petrom a intrat, la inceputul anului, intr-un conflict cu autoritatile statului, marul discordiei fiind centrala electrica de la Brazi in care compania a investit 500 de milioane de euro. Totul a pornit de la faptul ca Petrom intentiona sa utilizeze pen