Directorul Doru Buşcu \"ameninţă\", în Contraeditorialul de astăzi, cu plecarea echipei editoriale de la \"Academia Caţavencu\", odată cu preluarea revistei de către Dan Adamescu, patronul România Liberă. Anumite voci susţin, însă, că Buşcu şi Adamescu s-ar fi întâlnit de mai multe ori şi că editorialul de astăzi reprezintă, de fapt, o altfel de modalitate de negociere.
“(...) în afacerea Adamescu, oamenii de la Caţavencu se opresc aici. Dar ei continuă să meargă pe alt drum. A fost frumos şi urmează să mai fie", îşi încheie, Doru Buşcu, Contraeditorialul publicat astăzi. Principala motivaţie: "O echipă de rezervă stă în aşteptare. În noua ei formulă, Academia Caţavencu urmează să fie repopulată cu oameni ascultători. Atât că nu are nimeni nevoie de scandal la preluare. De aici oferta făcută actualei echipe: tranziţia se asigură lin, cu titularii în teren. Apoi, unul cîte unul, ciocniţi de corporatismul tîmp al casei, sînt eliminaţi".
Anumite voci susţin că, de fapt, Doru Buşcu s-ar fi întâlnit de mai multe ori cu noul patron al revistei "Academia Caţavencu", Dan Adamescu, şi că editorialul publicat astăzi ar reprezenta o altfel de modalitate de negociere, căci cei doi nu s-ar fi înţeles. Încă.
Marca, vândută companiei Medien Holding
În paralel, câştigătorul din acte al licitaţiei de adjudecare a mărcii "Academia Caţavencu", jurnalistul Claudiu Pădurean, de la România Liberă, a achitat, ieri, banii, către lichidatorul judiciar General Group Expert SPRL. Actele urmează a fi perfectate astăzi. Potrivit surselor EVZ, Claudiu Pădurean a cedat, deja, brand-ul, companiei Medien Holding, controlată de Dan Adamescu, cel care este și patronul cotidianului România Liberă.
CITIŢI ŞI: Superofertă: "Academia Caţavencu" s-a dat la jumătate de preţTot Adamescu a pus mâna pe Cațavencu. Află aici valoarea tranzacţiei