(P) Operatorul de servicii medicale private Gral Medical, a inaugurat în luna iunie 2011 trei clinici în provincie, dotate cu aparatură modernă şi cadre medicale de prestigiu. Clinicile oferă servicii personalizate, în special pe Oncologie, dar şi alte servicii medicale lansate cu succes în capitală pe următoarele specialităţi: Urologie, Ortopedie, Cardiologie, Ginecologie, Endocrinologie.
Lansarea celor 3 clinici, focusate pe servicii de nişă, face parte din proiectul de dezvoltare iniţiat de companie la sfârşitul anului trecut, proiect ce prevedea deschiderea a 5 centre de diagnostic şi tratament în provincie.
“În anii trecuţi fiecare demers investiţional era făcut către oferirea de servicii noi de tratament, însă numai pentru pacienţii din capitală. Odată cu lansarea lor, am fost surprinşi să constatăm că mesajul transmis s-a făcut auzit în oraşele din provincie şi uneori chiar de către românii aflaţi în străinătate. Acest lucru ne-a facut să concluzionăm că în provincie există o nevoie mult mai mare decât în capitală. Remarci de genul “şi la noi cand se va face ceva...” ne-au impulsionat şi mai mult şi am decis să facem rabat de la anumite restricţii de eficienţă a investiţiilor şi să aducem un plus de valoare pe o piaţă aflată şi aşa în suferinţă.” afirmă Robert Chiţan, manager dezvoltare-promovare Gral Medical.
Bugetul alocat în 2011 pentru deschiderea tuturor centrelor din ţară se ridică la peste 1 milion de Euro, din care peste 600.000 de Euro au fost deja investiţi în cele 3 clinici noi deschise.
Clinicile au fost lansate în 3 oraşe importante: Piteşti, Ploieşti şi Focşani.
Centrele sunt situate în zone centrale accesibile pacienţilor: Clinica OncoFort Ploieşti (Str. Eroilor), Clinica OncoFort Piteşti (Str. Victoriei) şi Clinica OncoFort Focşani (Str.Bucegi). Centrele vor oferi servicii complete pe oncologie (chim