Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut ieri, după ce "Royal Philips Electronics" NV a lansat un avertisment în privinţa evoluţiei vânzărilor sale.
Titlurile "Philips", cel mai mare producător mondial de sisteme de monitorizare a pacienţilor, au coborât cu 13%, la 15,71 euro, acesta fiind cel mai puternic declin din octombrie 2008 până în prezent. Compania olandeză a anunţat că trebuie să-şi reducă şi mai mult cheltuielile, în condiţiile în care vânzările sale sunt afectate de cererea slabă din partea consumatorilor.
Acţiunile "Electrolux" AB, al doilea producător mondial de aparatură electrocasnică, au scăzut cu 3%, la 148,40 coroane suedeze. În schimb, titlurile "Indesit" SpA, producător italian de electrocasnice, au consemnat un avans de 0,4%, la 7,07 euro.
Titlurile "Merck" KgaA, producător german de medicamente, au pierdut 2,4%, ajungând la 73,25 euro, după ce acesta a anunţat oprirea activităţilor de dezvoltare a unui medicament pentru scleroza multiplă (Cladribine).
Titlurile "Hennes & Mauritz" AB, al doilea retailer mondial de îmbrăcăminte, s-au depreciat cu 3,1%, la 208,10 coroane suedeze (cel mai redus preţ din aprilie). Compania şi-a redus cu 18% profitul în trimestrul al doilea, ca urmare a sporirii cheltuielilor.
Acţiunile "Renault" SA, al doilea producător francez de autoturisme, care deţine 43% din "Nissan Motor" Co. Japonia, au crescut cu 3,5%, la 39,41 euro. "Nissan" aşteaptă, în exerciţiul fiscal început la 1 aprilie, vânzări semnificativ mai mari decât în anul anterior, potrivit directorului executiv Carlos Ghosn.
Acţiunile "Petropavlovsk" Plc, producător de aur din Rusia, au urcat cu 3%, la 751 pence. "BofA Merrill Lynch" îndeamnă la cumpărarea de acţiuni ale companiei miniere.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,1%, la 5.769,47 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,