Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnal de Sărindar. Victoraş, pune-ţi căştile! Adrian ai grijă de micuţ!

Publicat in Ziua Veche, miercuri 22 iunie 2011 ·

@ Am o presimţire. O să ne distrăm pe cinste, zilele următoare, cu Micul Titulescu şi Şeful cel Mare. Cum care mic, cum care mare? Cu Victor Ponta şi Sorin Blejnar, dragii moşului. Să te ţii ce-o să mai sară în sus de nervi toată floarea cea vestită (inclusiv un crin, cel încolţit de trandafiri) că e mâna lui Băsescu, că e răzbunare politică după tupeul cu care liderul PSD s-a prezentat marţi la Cotroceni. E pe dracu, e mâna lungă, băgată până la cot de Victoraş şi Dănuţ (Şova) în traista cu bani publici de la Turceni şi Rovinari.

@ Adrian Năstase deja a ieşit miercuri la atac. I-auzi brâul, trece râul, şi Bombonel pe văicăreli: „Mulţi prieteni mă vor suna poate pentru a-mi spune ‘La mulţi ani!’ Vreau să-mi cer scuze dinainte că nu voi putea să le răspund. Justiţia ‘îşi face treaba’. Şi anul acesta, la fel ca şi anul trecut, îmi voi aniversa ziua de naştere la ICCJ, unde mi s-a fixat un termen într-unul din dosare. Reforma statului lui Băsescu merge înainte…”. (Am redat exact de pe blogul de ex-premier). La mulţi ani!

@ Pentru a se duce cu inima cât mai uşoară vineri la ANAF , îl înştiinţez pe Victor Ponta că eu însumi, pe persoană fizică mai ceva ca Vanghelie din parohia dumisale de la Bucureşti, sunt chemat de trei luni la Fisc să prezint dovada tututor bănuţilor încasaţi pe drepturi de autor din 2007 şi până azi. Şi eu nici n-am văzut ban public în buzunarul meu de când mama m-a făcut. Ba, nici toţi banii pe drepturi de autor, lua-şi-ar Vântu trabucuri cu mercur de ei.

@ Bref, Victoraş, mă jur că nu te bate nimeni la Fisc. Dar, Dumnezeu mai dă…după păcate, furăciuni şi alte drăcovenii d-astea.

@ Chiar şi aşa, eu zic, ca să nu se piardă bunele obiceiuri social-democrate, care vin hăt de când PDSR îl însoţea la Parchet pe Gabriel Bivolaru (oare o fi reuşit nevastă-sa, Mona de Freitas, să nască, că se căznea de atunci?), Victor să meargă la A

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce semnificație au numele Cristian sau Cristina. Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun

Libertatea acum 10 ore
Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun. Dintre aceștia, cei mai mulți bărbați poartă numele de Cristian, 329.311, în timp ce la femei, cele mai multe sărbătorite au prenumele Cristina - 286.876.

HotNews vă urează Crăciun fericit!

HotNews acum 8 ore
​Echipa HotNews.ro vă urează un Crăciun fericit și sărbători frumoase alături de cei dragi!

Un mort şi 14 răniţi într-o lovitură rusă asupra oraşului Krivoi Rog

G4Media acum 9 ore
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski situat în centrul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, relatează agenția de știri AFP, citată de Ager

O femeie din Bacău a furat în Ajun de Crăciun un seif cu 400.000 de euro din casa părinților și apoi a dispărut

Libertatea acum 12 ore
Un incident a zguduit localitatea Horgești din județul Bacău în ajunul Crăciunului. O femeie este suspectată că a furat un seif cu 400.000 de euro din casa părinților săi, conform informațiilor furnizate de Antena 3 CNN.

Sportiva olimpică Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, în condiții teribile

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
O veste cutremurătoare din Elveția a șocat lumea sportului. Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, după ce a fost prinsă într-o avalanșă, pe o pârtie de schi.

Argeş: Explozie într-un bloc cu garsoniere din Topoloveni / Intervin echipaje SMURD şi CBRN

News.ro acum 11 ore
O explozie, care însă nu a fost urmată de incendiu, a avut loc, în Ajunul Crăciunului, într-un bloc cu garsociere din oraşul Topoloveni, judeţul Argeş. ”Explozie neurmată de incendiu la un bloc de garsoniere din oraşul Topoloveni”, a transmis, marţi

Crăciun fericit! Mesaje și urări de Crăciun 2024 de trimis în această seară magică celor dragi

HotNews acum 12 ore
E timpul sărbătorii, e momentul să te gândești la cei dragi și să le trimiți cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Crăciun! Să aveți parte de un Crăciun fericit! Mesaje de Crăciun 2024 pentru prieteni Crăciun fericit! Fie ca ace

Acțiune de salvare dificilă în Munții Maramureșului. Trei fugari ucraineni sunt blocați în nămeți de mai multe zile FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Trei ucraineni, fugiți din țara lor de frica războiului, s-au rătăcit în munții Maramureșului, iar salvamontiștii locali au pornit de urgență în căutarea lor. Cei trei bărbați au anunțat autoritățile române că sunt deja în hipotermie și nu mai au ni

O furtună puternică a făcut ravagii în Capitală. Un șofer a provocat un accident rutier evitând un copac rupt de vânt. Un copil a ajuns la spital după impact VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Autoritățile locale, împreună cu pompierii și Poliția, au intervenit în sectorul 1 al Bucureștiului, pe bulevardul Kiseleff, unde ploaia și vântul puternic au transformat drumul într-o adevărată pistă cu obstacole. Crengi și chiar trunchiuri de copa

Călătoria lui Moş Crăciun, monitorizată ca în fiecare an de armata americană, poate fi urmărită în timp real / Cum a pornit tradiția

HotNews acum 11 ore
Moş Crăciun, care marți va călători în întreaga lume pentru a împărţi daruri tuturor copiilor, şi-a luat zborul de la Polul Nord, fiind monitorizat în timp real de armata americană. Sania sa, trasă de nouă reni curajoşi, a survolat Marele Zid Chinez

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

2°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

-0°/3°
vin.

-1°/2°
sâm.

-1°/4°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

3°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-1°/2°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

0°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

-1°/3°