Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu arunci cu pietre când stai într-un turn de sticlă

Publicat in Curierul, miercuri 22 iunie 2011 ·

Acum ştim cine e de vină pentru faptul că de 15 ani Bursa românească bate pasul pe loc la statutul de piaţă periferică. Presa. Subsemnatul, printre primii vizaţi. Ne-a spus-o la deschiderea sesiunii bursiere de luni chiar directorul general al BVB, Valentin Ionescu. A găsit prilejul perfect, după ce am pus câteva întrebări legate de listarea unui fond de investiţii imobiliare care cară după el datorii de peste 200 milioane de euro, adică tot cam atât cât o tranşă de la FMI.

În afară de chestiuni punctuale pe care le-am ridicat reprezentanţilor noii entităţi de la cota BVB, am adresat o întrebare şi directorului Bursei. Nedumerirea mea era legată de discrepanţa dintre mesajul noii conduceri a instituţiei care afirmă necesitatea transformării pieţei de capital într-o veritabilă sursă de finanţare a economiei româneşti, în care să aibă de câştigat investitorii, şi produsul care ne-a fost propus zilele acestea. Am spus că utilizarea Bursei de la Bucureşti ca instrument de împrăştiere a gunoiului financiar al bulei imobiliare vine să submineze pe termen lung încrederea investitorilor, iar operatorul de piaţă ar trebui să fie mai atent cu ce fel de emitenţi atrage pe platforma sa.

Directorul Bursei are însă o percepţie total diferită: climatul de neîncredere din piaţa de capital românească ce ne face să batem pasul pe loc de 15 ani este rezultatul unor oameni (ca mine) care "aruncă cu noroi" în tot ce se face bun pe această piaţă şi nu sprijină eforturile de construcţie a celor care vor să urnească lucrurile. Colegii mei din presă au fost chiar mai contrariaţi decât mine de concluzia celui care conduce destinele Bursei. A arunca vina pe presă pare cel puţin ciudat. Interconectarea greoaie, reglementările unice în lume, listările sporadice, marketingul deficitar pentru atragerea emitenţilor din mediul privat, înţepenirea în funcţiile reprezentative ale pieţei

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°