Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefii CNVM au aceleaşi salarii ca supraveghetorii de pe Wall Street, între 90.000-133.000 de dolari pe an

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 22 iunie 2011 ·

Conducătorii CNVM au ajuns să câştige cât şefii vestitei Securities and Exchange Commission (SEC), arbitrul celor mai mari burse din lume, deşi pe piaţa românească au loc tranzacţii de 8.000 de ori mai mici decât pe cea din SUA.

Conducătorii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) au salariile cât cele ale şefilor Securities and Exchange Commission (SEC) din SUA. Situaţia este similară şi la ce­lelalte instituţii financiare de supraveghere precum BNR, Comisia de Supraveghere a Asi­gurărilor şi Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private ai căror şefi încasează venituri mult peste posibili­tăţile situaţiei economice din România. Conducă­torii CSA şi ai BNR îşi ţin la secret veniturile de ani de zile.

Carmen Negoiţă, vicepreşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), a câştigat în 2010 un venit anual de 423.548 de lei (133.000 de dolari) potrivit declaraţiei de avere publicate de soţul acesteia Liviu Negoiţă - pri­marul sectorului 3 Bucureşti.

Peste Ocean, Mary Schapiro, care din funcţia de preşedinte al Securities and Exchange Commission (SEC) supraveghează două burse pe care se tranzacţionează zilnic acţiuni de 120 de miliarde de dolari, respectiv NASDAQ şi NYSE, încasa în 2008 un salariu anual de 158.500 de do­lari, potrivit publicaţiei britanice Times. În compa­raţie, piaţa supravegheată de CNVM, cu tranzacţii zilnice de 15 mil. dolari, e ca şi inexistentă.

Carmen Negoiţă a fost numită de Parlament la conducerea CNVM în 2007 pentru un mandat de cinci ani, fiind sprijinită de PD-L, partid în care soţul acesteia este membru.

În 2009, Carmen Negoiţă a încasat 391.000 de lei (circa 128.000 de dolari), mai mult decât preşedintele CNVM - Gabriela Anghelache, care a avut un salariu de 274.500 de lei (circa 90.000 de dolari), mai arată declaraţiile de avere publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate (A

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 10 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 11 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 6 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 8 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 6 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 12 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Începe votul pentru PREZIDENȚIALE. Prima secție din diaspora se deschide la 01:00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă. HARTA interactivă

Gandul acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidențiale debutează în această noapte, la 01:00, ora locală, respectiv ora 12:00 din Auckland, Noua Zeelandă, prima din cele 950 de secții organizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), la propunerea Ministerului

FBI a arestat un bărbat din Florida care plănuia să arunce în aer bursa din New York

Ziare.com acum 8 ore
FBI l-a reținut pe Harun Abdul-Malik Yener, un bărbat din Florida, acuzându-l că a pus la cale un complot terorist în scopul de a ataca Bursa din New York, informează courtwatch.news. Potrivit documentelor oficiale, Yener, care a fost descris ca avâ

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°