O parte din dividendele neîncasate de milioanele de acţionari pasivi la cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au trecut de termenul legal de de trei ani în care putea fi reclamate şi primite şi ar putea trece în conturile proprii ale SIF-urilor. Totalul dividendelor neîncasate este de circa 220 mil. lei (50 mil. euro).
Circa 80 de milioane de lei deja au fost pierdute de milioane de acţionari, căci s-au prescris oficial, conform documentelor SIF-urilor şi declaraţiilor oficialilor lor.
Dreptul de încasa dividendele se prescrie după trei ani, atunci când banii pot trece din capitolul „alte datorii“ sau din alte capitole bilanţiere mai puţin transparente, în capitalurile proprii ale SIF-urilor, scrie money.ro.
Cauza acestei situaţii provine din vechiul proces de privatizare în masă (PPM), iar dezinteresul vine şi din faptul că dividendele pentru fiecare acţionar PPM (cuponar) în parte sunt de fapt foarte mici. Circa 7-8 milioane de acţionari ai SIF-urilor, adică peste 90% din total, sunt foşti „cuponari“, beneficiari involuntari ai programului de privatizare în masă din anii ’90 şi nu au fiecare deţineri mai mari de 100 de acţiuni. Dividendele sunt de cîţiva bani pe acţiune.
Mulţi acţionari nici nu au aflat sau au şi uitat că sunt acţionari ai SIF-urilor, dar dividendele care li se cuvin s-au tezaurizat în bilanţurile unora dintre SIF-uri la capitolul „alte datorii“, sau, mai nou într-un capitol special, nu întodeauna transparent.
O parte din dividendele neîncasate de milioanele de acţionari pasivi la cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au trecut de termenul legal de de trei ani în care putea fi reclamate şi primite şi ar putea trece în conturile proprii ale SIF-urilor. Totalul dividendelor neîncasate este de circa 220 mil. lei (50 mil. euro).
Circa 80 de milioane de lei deja au fost pierdute de mil