Samantha Stosur, Jelena Jankovici, Marin Cilic, Janko Tipsarevici, Oleksandr Dolgopolov Jr şi Nikolai Davidenko au părăsit deja competiţia.
Şase capi de serie, doi de pe tabloul feminin şi patru de pe cel masculin, au fost eliminaţi, marţi, în a doua zi în care s-au disputat meciuri din primul tur la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului.
La feminin, unguroaica Melinda Czink a trecut de australianca Samantha Stosur, a zecea favorită, scor 6-3, 6-4, în timp ce María Jose Martínez (Spania) a învins-o pe Jelena Jankovici (Serbia/numărul 15 - jucătoare antrenată de Andrei Pavel), scor 5-7, 6-4, 6-3. În turul doi, María Jose Martínez o va întâlni pe Monica Niculescu.
La masculin, croatul Ivan Ljubicici a trecut de compatriotul său Marin Cilic (numărul 27), scor 7-6 (7/2), 3-6, 6-3, 6-4, în timp ce un alt croat, Ivo Karlovici, a beneficiat de abandonul sârbului Janko Tipsarevici (numărul 23), la scorul de 7-5, 3-1.
Oleksandr Dolgopolov Jr., din Ucraina, al 22-lea favorit, a fost învins pe chilianul Fernando Gonzalez, scor 6-3, 6-7 (6/8), 7-6 (7/3), 6-4, în timp ce rusul Nikolai Davidenko (favorit 29) a fost întrecut de australianul Bernard Tomici, scor 7-5, 6-3, 7-5.