Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisie: Oficierea căsătoriilor se poate face în limba minorităţilor naţionale, cu acordul părţilor

Publicat in Bursa, joi 23 iunie 2011 ·

Comisia pentru drepturile omului a Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, la dezbaterea statutului minorităţilor naţionale, că oficierea căsătoriilor să se poată face în limba minorităţilor naţionale, cu acordul părţilor şi cu condiţia ca acestea să cunoască limba respectivă.

Secretarul comisiei, Sergiu Andon (PC), a făcut această precizare, arătând că în cazul în care ofiţerul stării civile nu cunoaşte limba minorităţilor nu se poate oficia căsătoria, anunţă Mediafax.

El a adăugat că este de presupus că în locurile în care ponderea minorităţilor este mai mare, ofiţerul stării civile ştie limba minorităţii respective.

Deputatul PC a mai arătat că s-a stabilit ca actele de stare civilă să se poată întocmi cu numele în limba minorităţilor, folosind alfabetul latin, deşi iniţial textul prevedea că trebuie să se păstreze ortografia din limba respectivă.

Andon a spus că o altă prevedere din Statutul minorităţilor stabilită de comisie este ca examenele pentru obţinerea permiselor de conducere să poată fi susţinute în limba minorităţilor, acolo unde se justifică.

Potrivit lui Andon, membrii comisiei au avut discuţii "aprinse" la prevederea referitoare la posibilitatea ca autorităţile să poată emite acte publice exclusiv în limba minorităţilor, în zonele unde acestea sunt majoritare. S-a ajuns la o soluţie de compromis, a spus Andon, arătând că s-a stabilit că numai instituţiile de învăţământ, cultură, culte, ONG, nu şi autorităţile publice, pot emite înscrisuri, diplome, procese verbale în limba minorităţii respective, dar şi în limba română.

Discuţiile din Comisia pentru drepturile omului au ajuns la articolul 37 al Statutului minorităţilor naţionale, amânându-se articolele controversate.

F.A. Comisia pentru drepturile omului a Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, la dezbaterea statutului minorităţilor naţionale, că oficierea căs

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°