Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio trai pe banii altora

Publicat in Jurnalul, miercuri 22 iunie 2011 ·

Criza din Grecia a schimbat rapid orientarea băncilor centrale din ţările Uniunii Europene, care nu mai vor să permită traiul pe datorie. Asta ne afec­tează în mod direct, pentru că ro­mâ­nii sunt printre cei mai îndatoraţi europeni după ce au luat credite peste credite în perioada 2007-2009 de la băncile austriece, greceşti sau franceze. Aşa s-a ajuns ca România să aibă printre cele mai mari niveluri de deficit de cont curent din Europa şi din acest motiv reluarea creditării la ritmul anterior crizei nu va mai fi posibilă, consideră Valentin Lazea, economist-şef al BNR. Acesta a precizat că suntem pe locul al patrulea ca nivel de îndatorare după Grecia, Portugalia şi Turcia.

Ce înseamnă acest lucru? Deficitul de cont curent arată că am trăit pe ba­nii altora, la fel ca şi grecii. Adică pro­du­sele pe care le cumpărăm pro­vin majoritar din importuri, banii cu care am cumpărat case, autoturisme, plas­me, telefoane mobile sunt împru­mu­taţi de la băncile străine, pensiile şi salariile bugetarilor vin şi ei din bani împrumutaţi de statul român.

Problema este că acum băncile cen­tral europene nu mai acceptă tra­iul pe datorie peste o anumită limită. „Ţările din Europa nu vor mai tolera o creştere a traiului pe datorie. Dacă ci­­­ne­va se gândeşte că se va relua cre­di­­­­ta­rea dinainte de criză, să uite acest lu­­­cru”, a spus Lazea. Şi Ionuţ Du­mi­tru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România, susţine că serviciul da­­­­­t­­o­riei ca procent din PIB este destul de ridicat în România, astfel că, la ni­ve­­lul veniturilor din prezent, po­ten­ţi­­a­lul de creditare este limitat.

„Perioada banilor uşori s-a termi­nat. Atunci îţi luai un credit şi toată economia creştea. În momentul de fa­­ţă, ca să faci afaceri îţi trebuie şi şti­in­­ţă”, a arătat Dumitru. În plus, si­tu­a­ţia din România este mai complica­tă, pentru că numărul datornicilor la bănci,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 17 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Miting ”EuRo Manifest”, în Piaţa Victoriei: Este momentul să ne facem auziţi şi să arătăm că România este şi va rămâne parte a familiei europene!

News.ro acum 48 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°