Poliţiştii din Sevilla au reuşit să-l aresteze pe "reprezentantul" grupului infracţional din Spania, un român de 32 de ani care se ocupa cu vânzarea maşinilor furate din alte ţări, după ce le falsifica documentele.
Agenţii Poliţiei Naţionale din Brigada Provincială a Poliţiei Judiciare din Andaluzia au arestat un cetăţean român, D.R., de 32 de ani, pentru infracţiunile de falsificare de documente şi înşelătorie. Cu această arestare, poliţiştii spanioli au dat drept "anihilată" o organizaţie criminală care vindea în Spania autoturisme furate din alte ţări, scrie adevarul.es.
Potrivit unui comunicat emis de Poliţia Naţională, arestatul conducea o firmă de "vânzări-cumpărări" de autoturisme, în localitatea Coria del Rio (Sevilla), ultima verigă dintr-o organizaţie dedicată furtului de autovehicule din alte ţări, falsificarea documentelor şi vânzarea ulterioară a acestora în Spania.
Investigaţia a demarat când, la un control de rutină, o patrulă de Poliţie a detectat un autoturism care figura în baza de date ca fiind furat.
Află pe adevarul.es ce profit au înregistrat hoţii de maşini