Specialişti de la Direcţia Generală Anticorupţie şi Direcţia Poliţiei Rutiere au încercat să le deschidă “ochii” poliţiştilor olteni.
Aproximativ 200 de poliţişti cu atribuţii în domeniul siguranţei rutiere din întreg judeţul Olt au participat, marţi, la un curs intensiv de instruire referitor la modul în care agenţii de profil cunosc şi respectă procedurile de lucru. Scopul instruirii a constat în creşterea eficienţei activităţii desfăşurate şi a fermităţii poliţiştilor în trafic, precum şi pentru creşterea gradului de informare a acestora cu privire la “problematica anticorupţie”.
În traducere liberă, agenţii de la Poliţia Rutieră au fost atenţionaţi despre urmările pe care le-ar putea avea eventualele abateri ale acestora în timpul raziilor şi a altor genuri de acţiuni derulate în trafic. Instruirea a avut loc în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Olt din Slatina, care s-a umplut până la refuz de oameni în albastru cu caschetă.
Iniţiatorii acţiunii au fost specialişti de la Direcţia Generală Anticorupţie, I.G.P.R. şi de la Direcţia Poliţiei Rutiere. Aceştia au încercat să îi facă pe agenţii olteni să conştientizeze impactul şi urmările deloc plăcute ale unor gesturi ilegale. Cursul s-a întins pe parcursul a două ore şi a cuprins o avalanşă de statistici şi situaţii de care poliţiştii ar fi bine să se ferească ca dracu’ de tămâie.
10 agenţi cercetaţi
Prezent la instruire, şeful Poliţiei Rutiere a municipiului Slatina, cms. şef Nicolae Cărămizaru s-a arătat optimist în ce priveşte impactul unor asemenea acţiuni.
“Eu, unul, cred că sunt bune acţiunile acestea. De bine, de rău, agentul de poliţie află încă o dată ce i se poate întâmpla dacă este < să calce strâmb > şi să intre la închisoare. Poate că i-a mai pus pe gânduri pe unii dintre poliţişti care aveau alte gânduri, poate i-a mai speriat. Cred că acţiunile acestea îi