Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interzis în Germania! Vladimir Bozovic trage ponoasele unei erori din anul 2009

Publicat in Pro Sport, miercuri 22 iunie 2011 ·

Vladimir Bozovic a fost întors luni în România de la München,pentru că este interzis în Germania! Muntenegreanul trage ponoaseleunei erori din 2009, pedeapsa expirându-i abia peste două zile.Fundaşul se va alătura azi lotului lui Răzvan Lucescu, mergânddirect în Austria.

În 2009, Vladimir Bozovic a intrat în Germania pentru uncantonament al Rapidului fără să aibă viză. Autorităţile de acoloau sesizat problema mai târziu şi i-au interzis fundaşului să maipătrundă în Germania timp de doi ani. Fără să cunoască aceadecizie, muntenegreanul a ajuns luni alături de colegii săi laMünchen, dar nu şi-a putut continua drumul la Waidring (Austria),unde este cantonat Rapidul, fiind nevoit să revină laBucureşti.

Problema a ajuns şi la urechile lui George Copos, care a luatlegătura cu oficialii Consulatului Muntenegrului din Germania,pentru a se lămuri personal. Pentru că interdicţia expiră pe 24iunie, Bozovic a schimbat traseul şi va reveni astăzi alături decolegii săi, mergând direct în Austria, după ce a achitat şi amendade 30 de euro primită în 2009.

"Nu e nicio problemă. Băiatul nu a ştiut că areinterdicţie după ce pătrunsese fără viză în Germania. M-aminteresat şi eu şi totul e în regulă", George Copos,patron Rapid.

"Răzvan pune presiunepe conducători"

Dinu Gheorghe este foarte încântat de revenirea lui RăzvanLucescu în Giuleşti.: "Sunt liniştit cu Răzvan Lucescu. Are un modanume de a lucra, sper să fim cu toţii pe aceeaşi lungime de undăşi să îşi depăşească performanţele de la Rapid". Chiar dacă GeorgeCopos este considerat responsabilul cu presiunea la Rapid, "Vamă" aspus că Lucescu jr are şi el rolul lui: "Şi el pune presiune peconducători".

Vladimir Bozovic a fost întors luni în România de la München,pentru că este interzis în Germania! Muntenegreanul trage ponoaseleunei erori din 2009, pedeapsa expirându-i abia peste două zile.Fundaşul s

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul pentru a 32-a oară, după 3-2 cu Real Madrid, în prelungiri

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Barcelona a cucerit sâmbătă seara Cupa Spaniei, la Sevilla, învingând cu 3-2 formaţia Real Madrid, după o finală care a avut nevoie de prelungiri. FC Barcelona a dominat prima repriză a finalei de pe Estadio Olimpico de la Cartuja, din Sev

Trafic închis pe DN 1E pentru desfăşurarea Campionatului Naţional de Viteză în Coastă

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră va fi închisă duminică pe DN 1E Poiana Braşov - Râşnov pentru desfăşurarea Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, iar luni şi marţi traficul pe DN 7 se închide între anumite ore în vederea pregătirii şantierului pentru constr

Presupusa explozie a unor substanţe chimice în portul Bandar Abbas din Iran a ucis cel puţin 18 persoane, alte peste 700 fiind rănite

News.ro acum 2 ore
Uriaşa explozie provocată, probabil, de substanţe chimice a ucis cel puţin 18 persoane şi a rănit alte peste 700, sâmbătă, în cel mai mare port din Iran, Bandar Abbas, a relatat presa de stat din Iran, citată de Reuters. Explozia, care a avut loc în

Mirel Rădoi, furios după meciul cu U Cluj. Înjurat de morți de pe bancă: Le-am cerut să mă înjure de orice, dar nu de morți

NapocaNews acum 18 minute
Rădoi a declarat că a fost înjurat de pe banca celor de la U Cluj, în special cu referiri la membrii decedați ai familiei sale. „N-aș vrea să dau nume, dar m-au înjurat de pe bancă. M-au înjurat de morți, de familie, de pe banca celor de laU Cluj. L

Bărbat, amendat cu 500 de lei şi dus la Poliţie după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

News.ro acum 12 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei şi a fost dus la Poliţie, încătuşat, după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Bolojan, despre deficitul bugetar: Sunt trepidaţii care pot duce spre recesiune. Să eliminăm cheltuieli inutile, să aducem companiile de stat sub un anumit control. Vom ajunge să creştem taxe şi impozite / Probabilitatea să se amâne PNRR, foarte scăzută

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan avertizează, în contextul în care România a ajuns la un deficit bugetar de 9,3%, că sunt ”trepidaţii la nivel global” care pot genera o nouă criză financiară. ”Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobân

Marcel Ciolacu, după înmormântarea Papei Francisc: „Ne-am luat rămas bun de la un lider”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat sâmbătă, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el l-a descris pe Suveranul Pontif drept „un pastor și un lider” care „a avut întotdeauna grijă de semenii săi” și „a găsit

Iranul şi SUA anunţă progrese ”pozitive” în dosarul nuclear, după a treia rundă de negocieri, la Muscat

News.ro acum 11 ore
Statele Unite şi Iranul anunţă progrese în urma celei de a treia runde de negocieri în dosarul nuclear iranian, sâmbătă, în Oman, şi se angajează să continue negocierile pentru a ajunge la un acord care să relaxeze tensiuni tot mai mari în Orientul

Biroul Electoral Ilfov sesizează Parchetul General privind scrisori semnate de George Simion și un site de promovare electorală

G4Media acum 10 ore
Biroul Electoral Județean nr. 25 Ilfov a decis sâmbătă să sesizeze Parchetul General în legătură cu o posibilă încălcare a legislației privind protecția datelor personale, după ce o persoană a reclamat că a primit prin poștă o scrisoare semnată de G

Superliga – play-off: Universitatea Cluj a învins CS Universitatea Craiova, scor 2-1, revenind de la 0-1

News.ro acum 10 ore
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea CS Universitatea Craiova, în etapa a 6-a din play-off, după ce oltenii au condus cu 1-0. Clujenii au ratat două ocazii mari în minutele 5 şi 7, ambele prin Thiam,

Vremea

București
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

dum.

6°/16°
lun.

5°/18°
mar.

6°/21°
mie.

12°/24°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

7°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

dum.

8°/16°
lun.

11°/18°
mar.

10°/21°
mie.

10°/22°