Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suplimentare pentru fina lui Nicuşor

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 22 iunie 2011 ·

După ce la începutul acestui an Mara Construct, firmă din Mihail Kogălniceanu care a câştigat numeroase contracte de la Consiliul Judeţean Constanţa, a fost declarată câştigătoarea unui contract gras de 6.459.630,72 de lei fără TVA, pentru lucrări de C+M+I la proiectul HIPERB - Muzeu al secolului XXI pentru turiştii din Constanţa, în luna mai, a mai primit de la CJC o suplimentare de peste 700 de milioane de lei vechi.

Suplimentarea s-a dat fără ca în prealabil să fie publicat anunţ de participare, justificarea alegerii procedurii fiind legată de faptul că „lucrările sunt comandate în condiţiile stricte stabilite în directivă".

Contractul privind lucrările de consolidare a clădirii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie a fost atribuit, prin licitaţie deschisă, chiar în ultima zi a lui 2010, Mara Construct fiind singura societate participantă, asociatul unic al firmei fiind Maria-Cătălina Căpăţînă. Maria-Cătălina Căpăţînă este fiica Sandei Ciocoiu, vicepreşedinte al organizaţiei municipale a PSD şi şefă la Conpress Holding. Pe 1 mai 2010, Nicuşor Constantinescu a fost şi mare naş la nunta Mariei-Cătălina cu alesul său, Nicolae Valentin. Logodna a avut loc în ultima sâmbătă a lunii aprilie, iar cununia religioasă şi petrecerea de nuntă s-au desfăşurat în prima zi a lui mai.

Soacra mică, vicepreşedintă a organizaţiei municipale a PSD, şefă peste Conpress Grup, mama miresei, Sanda Ciocoiu, unul dintre oamenii de încredere ai tandemului Mazăre - Constantinescu. În Mara Construct a fost implicată, până nu demult, familia Sanda şi Gheorghe Ciocoiu. Situaţia s-a schimbat la un moment dat, fix înainte de nunta cea mare. În monitorul oficial 1856 din 29 aprilie 2010 se spune că unicul asociat, Sanda Ciocoiu, i-a cesionat Mariei-Cătălina Căpăţînă părţile sociale ale firmei Mara Construct SRL. Acelaşi act arată că Gheorghe Ciocoiu, tatăl vitreg al noii pa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la un magazin de bricolaj din municipiul Botoşani / A fost activat Planul Roşu / Şapte persoane, rănite / Se caută persoane eventual surprinse în interior - FOTO / VIDEO

News.ro acum 19 minute
Autorităţile din judeţul Botoani au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie după ce s-a produs o explozie urmată de incendiu la un magazin de bricolaj. Şapte persoane au fpst rănite. Echipajele caută persoane eventual surprinse în interior. UPDA

Nicu Covaci, internat din nou în spital. Mesajul transmis de colegii de la Phoenix

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă „Nicu Covaci este într-o stare stabilă, așa cum o știm de o vreme încoace”, transmite Phoenix, după ce fondatorul trupei a fost internat din nou la spital. „Bună dimineața! Vă rugam, acum o vreme, să considerați informațiile oficiale, p

HiSky va opera primul zbor direct București - New York, după o pauză de 20 de ani

Wall-Street.ro acum o ora
Compania HiSky va opera vineri, 7 iunie, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, primul zbor direct din Bucureşti către Statele Unite ale Americii, după mai mult de 20 de ani. Aeronava HiSky, Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 2 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

PSD Dâmbovița, final optimist de campanie

Jurnal de Dambovita acum 26 minute
*Social-democrații sunt încrezători că târgoviștenii și dâmbovițenii vor face alegerea corectă pe 9 iunie 2024 la alegerile locale și europarlamentare Ieri, la sediul PSD Dâmbovița, a avut loc ultima conferință de presă a social democraților dâmbo

(P) Întâlnire surpriză, înaintea alegerilor. Gabriela Firea, discuţie cu femeile rome din Capitală

News.ro acum o ora
Gabriela Firea mizează la alegerile de duminică, 9 iunie, şi pe sprijinul femeilor rome din Bucureşti. Într-o postare pe contul personal de socializare, candidata PSD a postat imagini de la o întâlnire cu femei din comunitatea romă din Capitală. „Fe

Martha "reală" din Baby Reindeer dă în judecată Netflix pentru o sumă uriașă. Ce a reclamat femeia FOTO

Ziare.com acum o ora
Femeia din Scoția care s-a identificat ca fiind sursa de inspiraţie din spatele personajului Martha Scott din serialul "Baby Reindeer", produs de Netflix, a dat în judecată gigantul de streaming pentru defăimare și cere o sumă uriașă. După lansarea

Creștem împreună în UE – despre cum s-au dus beneficiile dezvoltării noastre în Europa în buzunarele românilor

G4Media acum o ora
de Radu Oprea, senator PSD O teză care s-a vehiculat cu instistență timp de ani de zile este aceea că românii sunt cei mai săraci cetățeni din Uniunea Europeană, alături de bulgari. Ba mai mult, sunt unele voci radicale care susțin că România nu are

PwC Autofacts: Vânzările de vehicule noi vor crește ușor în acest an în România. În schimb, producția va avansa cu 8,5%

HotNews acum 36 minute
Vânzările auto din România vor încheia anul 2024 în creștere cu 1,7% comparativ cu anul trecut, pentru autoturisme și cu 0,6% pentru vehiculele comerciale ușoare, arată raportul PwC Autofacts realizat pe cinci piețe* din Europa Centrală. Daniel Angh

Vreme călduroasă în toată ţara. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Săptămânile următoare aduc o vreme călduroasă în cea mai mare parte a României, cu temperaturi mai ridicate decât media pentru această perioadă. Distribuția precipitațiilor va fi variată de la o săptămână la alta și de la o regiune la alta. ANM a em

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

26°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°