Administratorul FP spune că nu cumpără acţiuni ale Fondului prin entităţi afiliate şi neagă orice legătură cu societatea londoneză care deţine 5,85% din participaţii
Franklin Templeton Investment Management Limited, manager de investiţii şi unic administrator al Fondului Proprietatea, afirmă că nu acţionează concertat cu societatea City of London Investment Management care a acumulat o participaţie de 5,85% din acţiunile FP. Franklin Templeton a reiterat faptul că în prezent niciunul din fondurile aflate sub administrarea sa nu pot cumpăra acţiuni ale Fondului şi în consecinţă nu au astfel de deţineri.
Compania financiară londoneză a anunţat săptămâna trecută că a ajuns să controleze 5,85% din Fondul Proprietatea, respectiv 134,08 milioane acţiuni şi 668.200 de warrant-uri, fiecare dintre acestea convertibile în câte 1.000 de titluri. Analistul financiar Radu Ciofu, fondator şi administrator al website-ului www.profitbursier.ro, declarase pentru Curierul Naţional după raportare că City of London ar fi fost vehiculul financiar despre care se spunea că este folosit de Franklin Templeton în susţinerea cotaţiilor FP. Afirmaţiile lui Ciofu veneau în continuarea unor ipoteze vehiculate în piaţă potrivit cărora în primele săptămâni de tranzacţionare o entitate unică ar fi acţionat în piaţă pentru menţinerea preţului titlurilor FP peste nivelul de 0,6 lei/acţiune, iar aceasta ar fi fost coordonată de Franklin Templeton.
Compania americană spune însă că nu a coordonat astfel de vehicule financiare. Franklin Templeton continuă însă să depună eforturi transparente pentru a promova Fondul şi a creşte vizibilitatea acestuia în rândul investitorilor instituţionali străini.
"Aceste eforturi s-au reflectat deja în structura acţionariatului Fondului Proprietatea care arată ca deţinerea investitorilor instituţionali în capitalul social al Fondului a cr