Comisia Europeană a adoptat recent o nouă Directivă privind eficiența energetică cuprinzând un plan de măsuri adoptabile până în anul 2020. Potrivit acesteia, în fiecare an, autoritățile trebuie să renoveze cel puțin 3% din clădirile publice cu o suprafață de peste 250 mp. În plus, până în 2020, cel puțin 80% din consumatorii finali vor trebui să aibă contoare individuale inteligente.
”Directiva privind eficiența energetică a fost adoptată”, a anunțat Tudor Constantinescu, consilier principal în cadrul Direcției Generale Energie din cadrul Comisiei Europene în cadrul unui seminar organizat de Reprezentanța CE în România.
El a arătat că decizia CE era necesară pentru a fi atinse obiectivele privind eficiența energetică cuprinse în Planul 20-20-20.
”Sectorul public reprezintă 19% din PIB și acoperă 12% din stocul de clădiri. Prin eficientizarea energetică a clădirilor din sectorul public am putea economici până la 60% din energia consumată. Ținta de renovare a clădirilor publice este de 3% pe an din suprafețele care sunt mai mari de 250 mp”, a spus Constantinescu.
Reprezentanţii CE susţin că sectorul public trebuie să constituie un exemplu: organismele publice vor promova comercializarea produselor și a serviciilor eficiente din punct de vedere energetic, prin impunerea obligației legale de a achiziționa clădiri, produse și servicii eficiente din punct de vedere energetic. Vor trebui să continue să reducă treptat energia consumată în propriile lor sedii, prin efectuarea în fiecare an a lucrărilor de renovare necesare, care să acopere cel puțin 3% din suprafața totală a respectivelor clădiri.
Până în 2020, 80% dintre consumatorii finali vor avea contoare inteligente
El a precizat că și companiile energetice vor trebui să instituie măsuri de eficiență la consumator care să ducă la economii de 1,5% pe an. ”Există și obligații legate