Anumite infecţii ale tractului digestiv, care sunt întâlnite mai des în acest anotimp, pot afecta şi creierul. Inflamaţia membranelor care învelesc creierul şi măduva spinării, numite meninge, poate apărea şi din cauza înţepăturilor de ţânţari care ne contaminează cu virusul West Nile.
Meningita este provocată de virusuri şi de bacterii, mai rar de ciuperci şi de paraziţi. Frecvenţa celei bacteriene este constantă indiferent de sezon, însă meningita virală este mai întâlnită în lunile de vară şi la începutul toamnei. Motivul este că, deşi aproape orice virus poate duce la inflamarea meningelui (inclusiv virusurile HIV şi Herpes simplex 2), cel mai des implicate, adică în aproximativ 90% din cazuri, sunt enterovirusurile, cum ar fi virusul Coxsackie şi echovirusul.
Această categorie de virusuri provoacă îmbolnăviri cu deosebire în lunile de vară şi cauzează simptome de enterocolită: diaree, greaţă, vărsături, dureri abdominale, febră, frisoane şi stare generală alterată. „Infecţiile cu enterovirusuri afectează îndeosebi copiii şi vârstnicii, deoarece imunitatea lor este mai scăzută. Tot la aceste categorii de persoane există riscul ca ele să se complice cu afectarea meningelor", spune dr. Simin Florescu, medic primar boli infecţioase la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş" din Capitală.
Igiena ţine problemele departe
Modul de transmitere al enterovirusurilor poate fi direct, prin contactul cu persoana contaminată, sau indirect, prin contactul cu alimente şi cu obiecte contaminate. În aceste condiţii, este deosebit de importantă, mai ales în sezonul de vară, respectarea igienei: spălatul pe mâini cu apă şi săpun înainte de fiecare masă, spălarea fructelor şi legumelor sub un jet puternic de apă, păstrarea în condiţii corespunzătoare a alimentelor uşor alterabile, consumul de carne bine preparată termic şi spălarea riguroasă a veselei