Acţiunile producătorului de abrazivi Carbochim Cluj (CBC) au înregistrat ieri a cincea şedinţă consecutivă de creştere cu 15% şi au ajuns la preţul de 7,825 lei, deşi nu au apărut niciun fel de informaţii oficiale noi cu privire la activitatea companiei.
Acţiunile s-au dublat faţă de preţul la care se tranzacţionau pe data de 6 iunie, de 3,9 lei, iar creşterile puternice au fost însoţite şi de un volum de tranzacţii mai ridicat decât de obicei, rulajele depăşind chiar 10.000 de euro pe zi.
Creşterile seamănă foarte mult cu cele înregistrate la începutul lunii iunie de alte acţiuni, precum Oil Terminal (OIL), Rompetrol Rafinare (RRC), Rompetrol Well Services (PTR) şi Petrolexportimport (PEI). Toate aceste acţiuni au înregistrat 3-4 şedinţe de creştere cu 15% după care cotaţiile au scăzut puternic, revenind aproape de nivelurile anterioare.
Cea mai lungă serie de creşteri din acest an au avut-o titlurile Oltchim, care au crescut de aproape cinci ori de la începutul lunii mai, după care au pierdut circa 50%.
Carbochim este una dintre companiile mici şi puţin lichide de pe bursă, în cele mai multe zile realizându-se doar o singură tranzacţie cu aceste titluri, iar valoarea tranzacţiilor depăşeşte rareori 10.000 de lei într-o şedinţă. Astfel, cu tranzacţii cumulate de doar 280.000 de lei în ultimele cinci zile, capitalizarea companiei a crescut cu peste 15 mil. lei, până la 30,4 mil. lei (7,17 mil. euro).
Principalii acţionari ai companiei, ale căror participaţii au devenit dintr-o dată de două ori mai valoroase, sunt Viorel Popoviciu, directorul general, care deţine 17,7% din acţiuni, SIF Banat-Crişana, cu 13% şi Broker Cluj, cu 11,4%. Alte trei persoane fizice (Titus Popa, Mircea Ionescu şi Ion Răducanu) deţin câte 11% din acţiuni.
Carbochim a raportat anul trecut un profit net de 2,127 mil. lei (circa 500.000 de euro), de peste zece