„Adevărul“ a testat cea mai incitantă versiune a gamei Insignia şi, totodată, unul dintre cele mai frumoase modele din segmentul D. Sedanul ne-a impresionat prin varietatea opţionalelor. Insignia este urmaşul gamei de modele Vectra şi a venit exact atunci când trebuia: când generaţiile B şi C ale acesteia au intrat într-o capcană a monotoniei de design.

Acum 10 ani eram foarte familiarizaţi cu Opel Vectra. O maşină pe care o iubeam şi în acelaşi timp o uram. Pe la începtul anilor 2000, aceasta era cel mai popular second-hand de pe piaţă şi singurul mod în care puteai fi Regele Şoselelor cu o investiţie minimă. Visul a durat până a apărut Calibra (coupe-ul bazat pe platforma Vectra).

În 2008, Insignia a fost, la apariţia sa, pariul câştigător al unui producător aflat într-o situaţie dificilă şi a reuşit să uimească pe toată lumea. Spun asta deoarece a venit cu un nume nou pe un segment competitiv cum este D şi a reuşit să relanseze limbajul de design Opel. După numai doi ani de la lansarea acestui model, a venit şi momentul împrospătării. În 2010, Insignia a primit schimbări subtile de design, echipamente suplimentare şi două noi motorizări Ecoflex de 130 şi 160 CP. Cum în premieră pentru Opel era disponibilă o variantă cu transmisie integrală pe gama sedanurilor medii, am hotărât să o testăm.

Cu opţionale OPC şi piele Nappa nu putea să iasă un interior altfel decât premium

Încă din primele minute ale testului am sesizat că prezenţa tracţiunii integrale conferă o siguranţă în plus în viraje unui automobil care şi aşa stătea bine pe drum. În cei peste 800 de kilometri pe care i-am petrecut la volanul Insigniei, am descoperit că propulsorul are suficientă putere, iar consumul este mai mult decât satisfăcător. La un condus sportiv, am „reuşit" un consum de 8 litri/100 km, „trecând" apoi la regulile de condus eco, am obţinut un consum d