Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu buldozerele în cinci construcţii ilegale

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 22 iunie 2011 ·

Două construcţii finalizate până aproape de nivelul I şi trei fundaţii de casă au fost dărâmate ieri de utilajele firmei Imobiliare Consloc pe strada Banului din Slatina. Poliţia Locală, care are în subordine şi Serviciul de disciplină în construcţii, a pus astfel în practică dispoziţia primarului. Acesta a dispus intrarea cu buldozerele în şantier pentru că s-a construit fără autorizaţie. Intervenţia n-a fost însă fără peripeţii, unul dintre membrii familiilor revoltate exprimându-şi în mod violent indignarea, prin spargerea geamului unui utilaj.

Somaţiile pentru intrarea în legalitate au fost trimise de Primăria Slatina încă de anul trecut, a declarat şeful Poliţiei Locale, Adrian Pop, însă de-abia acum s-a putut trece efectiv la demolare, după parcurgerea tuturor etapelor legale. La ultima somaţie şi aplicarea măsurii contravenţionale, învinuiţii nu au făcut contestaţie, aşa că s-a trecut la treabă. Poliţia Locală a fost însă „triplată“ la locul intervenţiei de efective de la Jandarmerie şi Poliţia Română.

„Noi, de anul acesta, de când am preluat Disciplina în construcţii, putem interveni, însă prima dată au fost somaţi să intre în legalitate anul trecut. Acolo nu doar că s-a construit fără autorizaţie, dar s-a construit pe domeniul primăriei, terenul fiind ocupat abuziv“, a declarat Pop. Demolarea s-a executat prin intermediul firmei primăriei, Imobiliare Consloc, pe cheltuiala bugetului local, cei aflaţi în culpă fiind acum obligaţi să plătească şi factura pe care o pregăteşte Consloc.

De cealaltă parte, membrii familiilor care şi-au văzut munca năruită spun că nu au nici o vină, pentru că au crezut că au toate actele în regulă, însă au fost înşelaţi.

Poliţia Locală Slatina se află la a doua acţiune de acest gen, prima, derulată în urmă cu mai bine de o lună, fiind întreruptă de proprietarul terasei pentru care s-a dispus demolarea, acesta h

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°