Astăzi este sărbătoarea muzicii în aproximativ 120 de ţări. Vom vorbi în continuare despre un fenomen extrem de interesant, despre muzică şi globalizare. Sau despre cum este dominată piaţa mondială de muzica anglo-saxonă.

Încă din anii 50 ai secolului tercut acest fenomen a devenit o evidenţă. Odată cu stilul american de viaţă, odată cu filmele de la Hollywood, odată produsele americane simbol precum Coca-Cola şi blugii, muzica anglo-saxonă a invadat întreaga lume. Ea a fost percepută ca o expresie a libertăţii, a bucuriei de a trăi şi chiar a democraţiei. În fostele ţări comuniste muzica anglo-saxonă a fost privită timp de multe decenii cu suspiciune şi chiar interzisă în anumite perioade.

De la eliberarea omului prin muzică s-a trecut, însă, treptat, pe fondul unei globalizări galopante, la transformarea sa în consumator docil de subproduse acustice de provenienţă în special americană. În momentul în care a intrat în scenă marea industrie muzicală, şi peisajul muzical mondial a fost perturbat: a apărut muzica globalizării. În Franţa se discută deseori despre acest tip de muzică de consum, ascultată pe toate continentele de tineri care se îmbracă la fel, care se încalţă la fel, care vor să mănânce exact aceleaşi produse (gen McDonalds), care adoră aceleaşi filme şi aceleaşi cărţi (gen Harry Potter), şi care mai au în comun faptul că ştiu să pronunţe câteva sute de cuvinte în engleză. În acest caz nu mai avem de-a face nicidecum cu muzica, avem de-a face cu forme de spălare pe creier şi de manipulare a sensibilităţii tinerilor.

Nu întâmplător, anul acesta, în Franţa, această a 30-a ediţie a Sărbătorii Muzicii are o temă: muzica franceză de peste mări, muzica antileză şi creolă, muzica etnică şi muzica influienţelor diverse. Există o clară intenţie didactică în această opţiune şi ea este dirijată în special spre tineri pentru a-i stimula să fie