Votarea pachetului legislativ privind guvernanţa economică europeană s-a împotmolit la întrebarea: "Cine sancţionează statele în cazul în care acestea se abat de la principiile statuate în pachetul legislativ?".
Răspunsurile diferă între Consiliul de Miniştri şi Comisia Europeană. Deocamdată, la nivel politic, nu s-a ajuns la un acord, astfel că este foarte posibilă amânarea, a doua oară, a legislaţiei europene privind guvernanţa economică. Dincolo de aceste teme, situaţia Greciei şi soluţiile la problema datoriilor acestui stat continuă să fie de interes major pentru Parlamentul European şi pentru Comisia Europeană.
Invitaţii emisiunii Profit sau pierdere: Radu Ciofu, analist financiar (Bucureşti), Doru Franţescu, directorul Institutului European pentru democraţie participativă Qvorum (Bruxelles).
Emisiunea Profit sau pierdere din 22 iunie 2011. Tema emisiunii: Controverse pe tema guvernanţei economice
Votarea pachetului legislativ privind guvernanţa economică europeană s-a împotmolit la întrebarea: "Cine sancţionează statele în cazul în care acestea se abat de la principiile statuate în pachetul legislativ?".
Răspunsurile diferă între Consiliul de Miniştri şi Comisia Europeană. Deocamdată, la nivel politic, nu s-a ajuns la un acord, astfel că este foarte posibilă amânarea, a doua oară, a legislaţiei europene privind guvernanţa economică. Dincolo de aceste teme, situaţia Greciei şi soluţiile la problema datoriilor acestui stat continuă să fie de interes major pentru Parlamentul European şi pentru Comisia Europeană.
Invitaţii emisiunii Profit sau pierdere: Radu Ciofu, analist financiar (Bucureşti), Doru Franţescu, directorul Institutului European pentru democraţie participativă Qvorum (Bruxelles).
Emisiunea Profit sau pierdere din 22 iunie 2011. Tema emisiunii: Controverse pe tema guvernanţei eco