Fostul antrenor al echipei FC Porto, Andre Villas Boas a semnat, miercuri, un contract cu Chelsea Londra valabil pentru următoarele trei sezoane, informează site-ul oficial al clubului englez.
"Andre era un candidat extraordinar pentru acest post. Este unul dintre cei mai talentaţi tineri manageri din fotbalul de azi şi a obţinut deja multe într-un timp relativ scurt. Ambiţia, pasiunea şi determinarea lui sunt potrivite pentru Chelsea şi suntem încrezători că sub conducerea lui Andre vom avea succese atat în campionatul intern cât şi în competiţiile europene", a anunţat site-ul oficial al Chelsea Londra.
Gruparea FC Porto a anunţat, marţi, că a primit de la antrenorul Andre Villas-Boas suma de 15 milioane de euro, reprezentând clauza de reziliere a contractului, în locul său fiind numit secundul Victor Pereira.
La 33 de ani, după un singur sezon, Villas-Boas, fost secund al lui Jose Mourinho, a adus trei trofee pentru FC Porto în 2010/2011: campionatul, Cupa Portugaliei şi Liga Europei, fiind cel mai tânăr tehnician care reuşeşte să câştige o cupă europeană.