Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constituţia lui Adi Minune

Publicat in Adevarul, miercuri 22 iunie 2011 ·

Licenţa pentru furt din actuala Constituţie împiedică introducerea unei nuanţe importante: averea nejustificată.

Adrian Copilul Minune a renunţat la o obscură carieră politică în Consiliul Local al comunei Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, pe motiv că nu mai are deloc chef ca Agenţia Naţională de Integritate să-i examineze averea şi provenienţa acesteia. ANI l-a verificat şi a constatat că între veniturile declarate şi cele afişate e o diferenţă de aproape un milion de euro. Dacă ar fi fost duse până la capăt, procedurile ar fi arătat de unde provin aceşti bani. Cel mai probabil, de la bancnotele lipite pe frunte de nuntaşi care nu ţin să primească bon fiscal. Dacă declara aceşti bani la Fisc, Adi plătea impozit şi scăpa de orice probleme. Cum nu a făcut-o, ANI a propus Comisiei speciale de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti confiscarea averii nejustificate. Şansele de succes ale Agenţiei sunt însă minime, pentru că Adi Minune este apărat de o prevedere anume din Constituţie: „Caracterul licit al averii se prezumă". Cu alte cuvinte, suntem obligaţi să prezumăm că milionul de euro al lui Adi Minune a fost dobândit fără ca acesta să comită vreo infracţiune sau vreo contravenţie.

Exemplul manelistului e însă benign şi total nevinovat. Înlocuiţi-l pe Adi Minune cu oricine altcineva şi înlocuiţi manelele cu: droguri, prostituţie, trafic de persoane, extorcare, şantaj, crimă organizată, trafic de influenţă, şpagă. Indiferent de sursa banilor, titularul lor este la fel de bine apărat de sus-menţionata prevedere din Constituţie. Tot ce a acumulat fără să fie dovedit că provine dintr-o infracţiune se prezumă că e licit şi nu i se poate confisca.

Licenţa pentru furt - cum a calificat ambasadorul SUA această pavăză constituţională - împiedică introducerea unei nuanţe importante: averea nejustificată. Nici licită, nici ilicită, ci doar nejustificată. Îndăr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 4 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Protest la IGPR: „Poliţia are uniforma pătată de sânge” după crima de la Prahova

Mediafax acum o ora
Comunitatea Declic a organizat, joi, un protest în faţa Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) pentru a cere demiterea şefului Poliţiei Prahova, Mihai-Ginel Preda, în urma uciderii unei tinere de 22 de ani în comuna Lipăneşti. Declic are

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum o ora
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

„O prostie absolută”. Putin ironizează una din măsurile UE privind agricultura

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a calificat joi intenția Uniunii Europene de a se lipsi de îngrășămintele rusești drept „o prostie absolută”, scrie agenția spaniolă de presă EFE. „Din punct de vedere economic, din punctul de vedere al intereselor pr

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 3 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°