Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hănescu, depăşit fără probleme de Roddick: 4-6, 3-6, 4-6

Publicat in Pro Sport, miercuri 22 iunie 2011 ·

UPDATE: TenismanulVictor Hănescu, locul 63 ATP, a fost eliminat, miercuri, în turuldoi la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, deamericanul Andy Roddick, cap de serie numărul 8.

Hănescu, care anul trecut a ajuns în turul trei la Wimbledon, afost învins de Andy Roddick, locul 10 ATP, scor 6-4, 6-3, 6-4, în112 minute de joc.

Hănescu şi Roddick s-au mai întâlnit de trei ori în carieră, defiecare dată impunându-se americanul. Primul meci a avut loc în2003 la turneul de Masters Series de la Paris, când scorul a fost7-6 (7/4), 7-6 (7/4). Cei doi s-au mai întâlnit în 2006 la turneulMaster Series de la Roma, scor 6-1, 6-0, şi în 2009 la Doha, scor6-3, 6-2.

Sursa:MEDIAFAX

Singurul român prezent pe tabloul principal de la Wimbledon,Hănescu, s-a calificat lejer în turul doi după ce l-a învins pecehul Jaroslav Pospisil cu 6-4, 6-3, 6-2.

Două zile a jucat Victor Hănescu (63 ATP) în runda inaugurală laWimbledon. După ce luni meciul a fost întrerupt din cauza ploii lascorul de 6-4, 2-1 pentru român, întâlnirea şi-a consumat, ieri,ultimele mingi. Hăne a reintrat bine în joc, s-a desprins la 3-1 şia pus punct setului doi cu un break, 6-3.

0-3 cuamericanul

În ultimul set, "Uriaşul tăcut" nu i-a lăsat nicio şansă luiPospisil (133 ATP), a câştigat de trei ori pe serviciuladversarului, şi-a adjudecat setul şi meciul, după o oră şi 48 deminute. Greul abia acum începe pentru bucureştean, care îl vaîntâlni în turul secund pe triplul finalist de la Wimbledon, AndyRoddick (10 ATP), omul cu al doilea serviciu ca viteză dinlume.

O întâlnire ce se conturează, extrem de dificilă, românulnereuşind să câştige niciun set în faţa texanului în cele treimeciuri pe care le‑au disputat până acum.

20de mii de lire sterline va primi Hănescu pentru accedereaîn turul secund

UPDATE: TenismanulVictor Hănescu, locul 63 ATP, a fost eliminat,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum 45 minute
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 58 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum 38 minute
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Cum vede Macron dorinţa lui Zelenski de a „relua dialogul” cu Donald Trump

Adevarul acum 30 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat marţi dorinţa omologului său ucrainean Volodimir Zelenski „de a relua dialogul cu Statele Unite ale Americii”, a indicat Palatul Elysée.

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 7 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 5 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 4 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 5 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 25 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

1°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°