În timp ce Berlinul ezită să vină din nou în ajutorul Greciei, săptămânalul german „Der Spiegel" susţine că nu doar euro, aşa cum îl cunoaştem, nu poate fi salvat, dar el ameninţă însuşi viitorul Europei. Comentariul a apărut la 20 iunie în una dintre cele mai importante publicaţii germane şi din Europa, recunoscută pentru investigaţiile sale, cât şi pentru profesionalismul analizelor sale şi competenţa publiciştilor ei. „Der Spiegel" este cel mai mare şi mai influent săptămânal german. Înfiinţat în 1947, este tipărit săptămânal în 1.076.000 de exemplare, iar fiecare număr are circa 200 de pagini. Ediţia on-line datează din 1994, fiind consultată lunar de aproximativ 90 de milioane de cititori. Opiniile exprimate în acest articol sunt demne de a fi cunoscute şi de cititorii noştri, dat fiind că, recent, unii specialişti români tocmai au discutat despre momentul oportun în care ţara noastră ar urma să intre în zona euro. În plus, el arată gravele dimensiuni, aproape apocaliptice, ale actualei crize din zona euro, ce ar putea avea implicaţii extraordinare asupra Europei şi a întregii lumi. Parcurgând articolul de faţă, te întrebi firesc: în care zonă euro şi când ar mai putea intra România ?
„Der Spiegel" arată, dela început, că, „de 14 luni, conducătorii zonei euro înmulţesc planurile de salvare, se regăsesc în cadrul unor întâlniri la vârf tensionate, se încaieră pentru compromisuri şchioape şi agravează considerabil riscurile pentru Uniune. De 14 luni, ei evită să accepte realitatea: lucrurile nu mai pot continua astfel. Aşa cum a fost conceput, euro nu mai există, iar uniunea monetară europeană nu mai funcţionează. Ceea ce trebuie, este un plan B.
Lipsa de legitimitate democratică a „salvatorilor" a devenit azi primul handicap în gestiunea comună a crizei. A fost uitat timpul dezbaterilor subtile pentru a şti dacă Parlamentul European asociază cetăţe