Copreşedinţii Uniunii Social Liberale au trimis, miercuri, câte o scrisoare conducerii UDMR şi grupului minorităţilor din Camera Deputaţilor, invitând la dialog pe reorganizarea administrativ-teritorială şi modificarea legislaţiei electorale.
Scrisoarea, semnată de Victor Ponta şi Crin Antonescu, nu precizează o dată la care ar urma să aibă loc aceste discuţii, menţionându-se doar că, în funcţie de răspunsul pozitiv al UDMR şi grupului minorităţilor, acestea vor fi stabilite ulterior, de comun acord.
Cei doi copreşedinţi ai USL se referă la contextul politic şi social actual, marcat "de o dezbatere din ce mai aprinsă" cu privire la subiecte importante pentru România şi de "amplificarea îngrijorătoare a dezbaterii publice cu privire la organizarea administrativ-teritorială".
Ponta şi Antonescu apreciază că este nevoie de o comunicare serioasă şi responsabilă între formaţiunile politice semnatare şi destinatare ale invitaţiei, "pentru a transmite un semnal de deschidere şi bună înţelegere".
Invitaţia la dialog face referire la identificarea celor mai potrivite soluţii, atât politice, cât şi sub aspectul dialogului în interiorul comunităţilor locale, "pentru a nu permite actualelor tensiuni să escaladeze" şi pentru a păstra un climat civilizat şi echilibrat în dezbaterea asupra viitoarei organizări administrativ-teritoriale.
A doua temă menţionată în invitaţie se referă la legile electorale viitoare, în contextul apropierii unui nou an electoral.
USL a depus la Parlament o iniţiativă legislativă prin care se reduce la 325 numărul de parlamentari, se sancţionează cu pierderea mandatului migraţia politică a senatorilor şi deputaţilor şi se propune un vot uninominal majoritar.
Copreşedinţii Uniunii Social Liberale au trimis, miercuri, câte o scrisoare conducerii UDMR şi grupului minorităţilor din Camera Deputaţilor, invitând la dialo