Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borbely: Modificările la taxa auto ar trebui aprobate prin ordonanţă de urgenţă, nu prin lege

Publicat in Jurnalul, miercuri 22 iunie 2011 ·

Modificările la taxa auto ar trebui aprobate prin ordonanţă de urgenţă, nu prin proiect de lege, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, arătând că actul normativ care modifică actualul sistem de taxare pentru maşini ar putea intra săptămâna viitoare în dezbaterea Guvernului.

Actul normativ prevede ca reducerea taxei cu circa 30% şi restituirea unei diferenţe de bani către proprietarii de maşini deja înmatriculate în ţară.

La acest moment, modificările la taxa auto sunt propuse spre adoptare prin proiect de lege, ceea ce poate întârzia intrarea în vigoare a noilor prevederi, deoarece parlamentarii, al căror aviz este obligatoriu pentru o lege, se vor afla în vacanţă în intervalul iulie-septembrie.

Potrivit ministrului Mediului, proiectul de lege mai are nevoie de avizele ministerelor Justiţiei şi Finanţelor pentru a intra în şedinţa de guvern.

Borbely a precizat că doar la Ministerul Justiţiei proiectul de lege privind taxa auto ar putea fi transformat într-un proiect de ordonanţă de urgenţă.

"După părerea mea ar trebui să fie ordonanţă de urgenţă", a afirmat Borbely, prezent la inaugurarea primei staţii de alimentare a maşinilor electrice din România.

În prima fază de elaborare, proiectul de lege indica în mod distinct că noile reguli privind taxa auto vor intra în vigoare la 1 iulie 2011, deşi aceasta presupunea inclusiv obţinerea aprobării Parlamentului într-un interval extrem de scurt, de doar două săptămâni, în condiţiile în care vacanţa parlamentară începe în luna iulie. Urgenţa emiterii actului normativ era însă explicată în document atât prin nevoia reducerii nivelului de poluare, dar şi prin evitarea unor sancţiuni din partea Comisiei Europene, prin abrogarea de urgenţă a OU 50/2008 privind taxa auto.

Documentul a fost însă refăcut în scurt timp prin eliminarea dat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 14 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciiloe necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 7 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Traficant din București, prins cu 8 kilograme de canabis. A fost arestat

Ziare.com acum o ora
Un traficant din Capitală a fost prins de procurorii DIICOT în timp ce transporta 8 kilograme de canabis, drogurile fiind aduse din Spania, iar la scurt timp a fost prins şi un complice al acestuia, cei doi fiind arestaţi preventiv, joi, 20 iunie, p

Revolut vrea să vândă acţiuni în valoare de 500 de milioane de dolari

Mediafax acum 8 minute
Revolut, unul dintre cele mai valoroase startup-uri din Europa, a angajat bancheri care să ajute firma să vândă acţiuni existente în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, alăturându-se astfel unui şir de companii private care au căutat f

Cele 27 de ţări membre ale UE au confirmat Se deschid negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, marţi, 25 iunie

Ziua Constanta acum 13 minute
Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au confirmat deschiderea marţi, 25 iunie, a negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, notează AFP. Miniştrii de finanţe ai UE, reuniţi

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°