Demnitarii maramureşeni spun că sunt de acord cu proiectul prin care violatorii de copii să fie condamnaţi la moarte. Totuşi, ei spun că pedeapsa capitală este foarte greu de aplicat, în condiţiile în care Uniunea Europeană o interzice.
În urmă cu doar două zile, senatorul PDL Iulian Urban a iniţiat un proiect de lege de modificare a Codului Penal, prin care propune introducerea pedepsei cu moartea în cazul celor care violează minori în vârstă de până la 10 ani, faptă care duce la moartea sau sinuciderea victimei.
Susţin proiectul de lege
Chiar dacă Uniunea Europeană interzice pedeapsa capitală, deputaţii maramureşeni consideră acest proiect de lege unul foarte bun, dar greu de aplicat. „Sunt de acord cu pedeapsa capitală într-un caz de acest gen şi chiar cred că voi vota aplicarea sa. Lumea se gândeşte la drepturile omului şi la reintegrarea acestor oameni în societate, dar nimeni nu se gândeşte la victimă“, susţine Gheorghe Zoicaş, deputat independent. „Un caz de viol poate marca pe viaţă copilul sau, mai grav, poate duce chiar la moartea lui. Cei care săvârşesc aceste fapte nu sunt oameni, sunt doar nişte animale care nu ar trebui să mai aibă niciun drept în societate. E greu de aplicat, dar voi susţine acest proiect“, a mai spus Gheorghe Zoicaş.
Un alt susţinător al proiectului de lege este şi deputatul PDL Doru Leşe. „Uniunea Europeană ne interzice pedeapsa capitală, dar într-o situaţie de acest gen eşti între ciocan şi nicovală. Pe deoparte, nu poţi să iei o viaţă, dar pe de alta ce drepturi mai poate să aibă cel care a distrus o viaţă?“, se-ntreabă, retoric, deputatul Leşe. „Există o zicală: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte». Probabil ar trebui pusă în aplicare. Doar aşa vor dispărea aceste cazuri. Mai demult pentru furt ţi se tăia mână, dacă acum am lua viaţa celor care comit aceste fapte probabil societatea ar deve