Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Francezii sună şi ei retragerea din Afganistan

Publicat in rfi, joi 23 iunie 2011 ·

Francezii o vor lua pe urmele americanilor în Afganistan. Parisul a anunţat astăzi că-şi va retrage treptat trupele staţionate acolo după ce Barack Obama precizase miercuri că-şi va chema acasă zece mii din cei o sută de mii de soldaţi aflaţi în prezent în Afganistan, alţi 23 de mii urmând să se întoarcă în SUA până în vara viitoare.

Putem spune că America lui Obama şi Franţa lui Sarkozy îşi pregătesc astfel campaniile electorale din 2012 sau chiar s-a schimbat situaţia de pe teren din Afganistan.

Parisul ca şi Washingtonul remarcă faptul că "moartea lui Osama ben Laden şi dezorganizarea reţelei al-Qaida, unul din obiectivele campaniei iniţiale dusă în Afganistan, este un element ce întăreşte perspectiva retragerii trupelor de acolo." Fără să se avânte singură pe panta retragerii trupelor din Afganistan, Franţa a profitat deîndată de anunţul făcut de Barack Obama pentru a-şi alinia retragerea pe cea programată de americani. Cu alte cuvinte, soldaţii francezi - actualmente 4 mii la număr pe teren - vor fi retraşi proporţional şi comparabil cu retragerea forţelor americane. Parisul, spre deosebire de SUA, nu a dat o cifră precisă şi nicio dată exactă. Ştim însă că dacă americanii îşi vor chema acasă până vara viitoare o treime din militarii din Afganistan care sunt astăzi o sută de mii, atunci logic Franţa îşi va chema acasă o mie şi ceva de militari până la aceeaşi dată. "Retragerea aceasta nu este o surpriză întrucât corespunde aproape cu calendarul de retragere definitivă programat pentru 2014 şi fixat la summitul NATO de la Lisabona de toamna trecută" afirmă ministrul francez al apărării Gérard Longuet.

Aceste retrageri au fireşte şi obiective electorale neafişate după ce multă vreme tematica a fost lăsată deoparte. Atât în Franţa cât şi în SUA vor avea loc anul viitor alegeri prezidenţiale, în Franţa în luna mai, de cealaltă parte a Atlanti

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Legea care abilitează Guvernul să emită ordonanțe, promulgată de Nicușor Dan

Mediafax acum 19 minute
Prin semnarea acestui decret, legea adoptată de Parlament devine operațională și conferă Executivului competența de a emite ordonanțe în domeniile stabilite prin lege. Conform actului normativ, Executivul va avea autoritatea să reglementeze în următ

Departamentul Justiției din Statele Unite a concediat-o pe fiica fostului director FBI, James Comey

Ziua Constanta acum 28 minute
Departamentul Justiției din Statele Unite a concediat-o pe fiica cea mai mare a fostului director al FBI (Biroul Federal de Investigații) James Comey, au afirmat miercuri două surse bine informate ale agenției Reuters, care au solicitat anonimatul.

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

E „ziua Justin” la Electric Castle!

HotNews acum 48 minute
Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house! Astăzi,

Peste un sfert din locuitorii Austriei sunt imigranţi sau copii de imigranţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Populaţia Austriei, de 9 milioane de locuitori, creşte exclusiv datorită imigraţiei, care reprezintă acum 27,8% din total şi a crescut cu 38,4% în ultimul deceniu, a anunţat miercuri Oficiul Naţional

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°